Gary Lineker, gazda emisiunii Meciul Zilei, a fost suspendat pe 10 martie după ce a criticat controversata politică de azil a guvernului. Emisiunea Meciul Zilei a continuat pe BBC One sâmbătă seară, 11 martie, dar a fost redusă la o ediţie de 20 de minute, care nu a avut comentariu şi s-a desfăşurat fără experţii obișnuiți, Alan Shearer şi Ian Wright sau înlocuitori ai lor. Melodia şi genericul nu au apărut, iar emisiunea a început cu o ilustraţie intitulată „Cele mai importante momente din Premier League”, înainte de a fi difuzate direct imagini din meciul Bournemouth-Liverpool.

Totodată, emisiunile de fotbal au fost scoase în ultima clipă, după ce prezentatorii şi comentarii au plecat, în semn de protest față de decizia suspendării lui Lineker.

Directorul general al BBC a negat că a fost supus presiunilor de către Guvern pentru a lua decizia suspendării fostului internațional. Tim Davie a admis că a fost „o zi grea” pentru corporaţie, dar a precizat: „lucrăm din greu pentru a rezolva situaţia”.

Davie a declarat pentru BBC News că pentru el „succesul înseamnă readucerea lui Gary în emisie“, adăugând că este pregătit să revizuiască regulile imparţialităţii pentru personalul freelance, cum este Lineker.

Directorul general al BBC a mai spus că nu a fost vorba despre „a satisface dorinţele” vreunui partid politic, în ciuda acuzaţiilor de la partidele de opoziţie, că şefii BBC au cedat presiunii din partea Downing Street şi a miniştrilor în ceea ce priveşte mesajul antiguvernamental al lui Lineker de pe Twitter.

Davie a afirmat că lui Lineker i s-a cerut să „facă un pas în spate” după ce „a fost implicat în chestiuni politice”.

De unde a plecat scandalul

Guvernul britanic a introdus recent în Parlament un proiect de lege dur, care are rolul să oprească imigrația ilegală prin Canalul Mânecii.

Pe 7 martie, Gary Lineker a scris pe Twitter că politica Guvernului este „extraordinar de crudă faţă de cei mai vulnerabili oameni, într-un limbaj care nu este diferit de cel folosit de Germania în anii 30”. „Dumnezeule Mare, acest lucru este mai mult decât groaznic”, a mai scris el, criticând decizia Guvernului.

În acest context, BBC a anunțat pe 10 martie că fostul mare internațional englez nu va mai prezenta „Meciul zilei”, emisiunea emblematică de fotbal britanic.

Suspendarea lui Lineker a generat o dezbatere mai largă asupra imparţialităţii BBC și asupra politicii de azil a guvernului. Totodată, acest lucru a dus la o zi de agitaţie fără precent pentru secţia de sport a BBC, iar unii dintre angajaţi, mai precis prezentatorii şi comentarii, nu și-au mai desfășurat activitatea, în semn de sprijin faţă de Gary Lineker.

 
 

Urmărește-ne pe Google News