Conform DNA, Emanoil Mirică, la data faptelor șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost trimis în judecată pentru:

  • folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații
  • compromiterea intereselor justiției
  • luare de mită (4 acte materiale)
  • trafic de influență (5 acte materiale)

Procurorii DNA arată că dosarul s-a disjuns din cauza penală privind presupusa atribuire frauduloasă a unor contracte de achiziție echipamente și produse medicale supraevaluate, de către persoane din conducerea unor spitale din Brașov și Harghita, societății unui om de afaceri inculpat în dosar.

Concret, în perioada 10 aprilie – 23 octombrie 2020, după ce Emanoil Mirică „a aflat cu exactitate aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauză”, informează DNA.

Drept urmare, omul de afaceri „i-ar fi comunicat inculpatului Popa Marius Cristian, la data faptelor consilier local în municipiul Săcele, tot ce aflase”. Din acest motiv, persoanele cercetate și-au schimbat modalitatea de comunicare și și-au „sporit măsurile de precauție”, arată DNA.

Pentru aceste „servicii”, „inculpatul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare și intervenții stomatologice)”, mai arată DNA.

Acum două luni, șapte persoane au primit mandate de arestare preventivă în dosarul privind achiziția de echipamente medicale

Pe 4 decembrie 2020, 7 dintre cele 12 persoane reţinute în dosarul de corupţie privind atribuirea frauduloasă a unor contracte de achiziţie publică la spitale din judeţele Braşov şi din Harghita au fost arestate preventiv, între ele fiind și Emanoil Mirică.

Cele şapte persoane arestate pentru 30 de zile în decembrie 2020 au fost:

  • Ramona Ionescu, fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov;
  • Andrei Kadas, fostul preşedinte al CA al unităţii medicale, fost consilier judeţean PNL şi preşedinte al Comisiei pentru sănătate, protecţia copilului şi a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Judeţean Braşov;
  • Lukacs Antal, managerul Spitalului Orăşenesc din Odorheiul Secuiesc;
  • Emanoil Mirică, şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov;
  • Cristian Marius Popa, consilier local (PNL) la Săcele;
  • Doru Dumitru Bertea, patronul firmei Chantel Sante din Braşov;
  • Balint Eniko, funcţionar în cadrul Spitalului din Odorheiu Secuiesc, care are atribuţii în domeniul achiziţiilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News