Mai mulți oficiali au fost înlăturați săptămâna aceasta în urma unei serii de scandaluri și acuzații de corupție. Analiștii politici consideră că Zelenski trebuie să le arate partenerilor occidentali și ucrainenilor obosiți de război că este serios în ceea ce privește pedepsirea proastei guvernări.

„Toată lumea ar trebui să înțeleagă nivelul lor de responsabilitate față de țară și națiune în timpul războiului. Cine uită de asta primește o reacție rapidă”, a declarat Andrii Yermak, șeful biroului președintelui ucrainean.

„Acest lucru se va întâmpla cu toți cei care își permit să uite ce îndatoriri au, indiferent de nume și funcții”, a scris Yermak, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Printre cele mai mediatizate cazuri se numără cel al ministrului adjunct al apărării care a demisionat în urma unei relatări a presei ucrainene, potrivit căreia ministerul său a plătit prețuri umflate pentru a achiziționa alimente destinate soldaților. Acesta a negat acuzațiile care i s-au adus.

Un consilier prezidențial care fusese reclamat de presa locală că a condus mașini de lux a demisionat și el, la fel ca și un procuror de rang înalt despre care presa ucraineană a relatat că a plecat în vacanță la Marbella, în Spania, încălcând legea marțială.

Mii de civili ucraineni au fost uciși, milioane de oameni au fost dezrădăcinați și multe orașe ucrainene au fost transformate în ruine de când forțele ruse au invadat Ucraina, în urmă cu 11 luni, notează Reuters.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News