Șeful Casei Regale, Andrew Popper, a vorbit miercuri seară, la TVR, despre starea de sănătate a Regelui Mihai și a spus că, în aceste momente, medicii fac eforturi să-l mențină într-o stare confortabilă și fără dureri.

„Starea Majestăţii Sale este foarte precară. În acest moment, medicii îşi concentrează eforturile pentru a-l menţine într-o stare confortabilă şi fără dureri. Previziunile sunt imposibile în aceste cazuri. Sunt momente mai bune, momente mai proaste. Pentru moment, din fericire situaţia s-a stabilizat. Majestatea Sa are şi momente în care este conştient, are momente în care este mai puţin conştient”, a spus Andrew Popper, la TVR.

Șeful Casei Regale a explicat și de ce până acum nu a fost emis niciun buletin de sănătate semnat de medicii care au grijă de Majestatea Sa.

„Motivul este foarte clar. și noi ne-am dori ca medici elvețieni să publice un comunicat medical. Și le-am cerut acest lucru. Din păcate, ei nu pot să o facă, pentru că legea elvețiană nu le dă dreptul să dea comunicate de acest gen și, în același timp, ei sunt convinși că, din punct de vedere etic nu pot să dea comunicate în ceea ce privește sănătatea unui pacient. Ei sunt obligați să respecte secretul medical și intimitatea pacientului. Este singurul motiv pentru care nu au fost date comunicate medicale oficiale”, a spus Andrew Popper.

Totodată, șeful Casei Regale a spus că este normal să nu mai fie date publicității poze cu Regele Mihai, deoarece „s-a degradat din punct de vedere fizic. Ar ataca demnitatea Majestății sale dacă aceste poze ar fi publicate în acest moment”.

Casa Regală a României a anunțat pe 6 noiembrie  că starea de sănătate a Regelui Mihai s-a înrăutățit. Principesa Margareta au plecat pe 5 noiembrie în Elveția, pentru a fi alături de Majestatea Sa.

Un alt comunicat, din 8 noiembrie, preciza că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă şi că nu va exista niciun eveniment organizat la reşedinţa acestuia.


INTERVIURILE LIBERTATEA / Marilena Rotaru: ”Avuțiile regale vor fi doar folosite de cine va urca pe tronul țării, dacă se va restaura monarhia în România” | VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News