Oficial, Consiliul Județean Arad a investit 34,2 milioane de lei pentru pregătirea Spitalului Județean în perioada pandemiei. Curtea de Conturi a stabilit că 0,17% din această sumă, adică 59.000 de lei, a fost cheltuită necorespunzător.
“Eu nu spun nici ilegal, nici netransparent, fiindcă nu s-au plătit bani ilegal și toate principiile de transparență au fost respectate. Dacă s-ar fi făcut plăți ilegale, astăzi discutam despre răspunderea penală a celor care le-au angajat, or nu este cazul de așa ceva”, îşi începe Cionca pledoaria.
Pe lângă cei 59.000 de lei imputaţi pentru achiziţii, mai există o “gaură” de peste 700.000 de lei de care şeful CJ Arad nu zice nimic. Aşadar, procentul banilor cheltuiţi nu tocmai în spiritul legii creşte foarte mult, dacă adăugăm şi această sumă.
Iustin Cionca a luat fiecare neregulă descoperită de Curtea de Conturi şi a explicat-o în parte.
Țepe date de medici?
În ceea ce priveşte sumele plătite în plus la hoteluri, acesta dă vina pe personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean Arad. “În privinţa rezervării hotelurilor, lucrurile sunt clare: au fost cerute ofertele de prețuri de la hoteluri, comunicarea privind atribuirea a fost trimisă către toți ofertanții. Publicarea pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost, potrivit legii, o formalitate post-atribuire care nu afectează procedura de atribuire. De aceea, nu poate fi nici motiv de corecție aplicată de Curtea de Conturi. Este adevărat, au fost cadre medicale care au solicitat camere de hotel în perioada pandemiei și nu le-au mai folosit. Au dat și declarații scrise în acest sens, la Curtea de Conturi. Doar că nu au anunțat pe nimeni că își anulează rezervarea, iar acele camere au trebuit plătite. Consiliul Județean a fost obligat prin Ordonanță Militară să asigure camerele de hotel, am avut și solicitări din partea personalului. Dacă oamenii nu s-au cazat, nu este vina Consiliului Județean. Vă pot spune că am încercat să discutăm cu hotelurile, unele au fost de acord să returneze banii nefolosiți, cu altele încă negociem. Dar, din punctul meu de vedere, cei care au rezervat camerele, dar nu le-au folosit ar trebui să plătească pentru ele”, a mai spus Cionca.
Sporuri “umflate” acordate personalului medical
Președintele CJ Arad a vorbit şi despre sporurile “umflate” acordate personalului medical. Mai mult, preşedintele CJA a ţinut să precizeze că cei care le-au primit le vor da şi înapoi. “Cred că suntem cu toții de acord că a fost nevoie de recompensarea personalului medical care a salvat vieți. A existat și o prevedere legală în acest sens. Curtea de Conturi a considerat că sporurile au depășit plafonul legal și ne-a solicitat ca până la sfârșitul anului să le recuperăm. Dacă așa consideră Curtea de Conturi că trebuie să se întâmple, cu tot regretul față de personalul medical implicat și afectat, sumele se vor recupera. Este vorba însă de depășiri mici, pe ansamblu”, a spus Cionca.
Aparatură cumpărată fără licitație și nelivrată la momentul controlului
Preşedintele CJA a vorbit şi despre penalităţile imputate de Curtea de Conturi referitoare la achiziţia aparaturii medicale, cumpărată fără licitaţii şi, chiar şi aşa, nelivrată. “Având în vedere că aparatura medicală în discuție nu a fost livrată până la controlul Curții de Conturi, Consiliul Județean Arad nu putea stabili cuantumul penalităților. Penalitățile au fost calculate îndată ce aparatura a fost livrată, și ar fi fost calculate și fără recomandarea Curții de Conturi, pentru că funcționarii nu riscă să pună banii din buzunar pentru nerespectarea contractului niciunei firme”, conchide Iustin Cionca.
PSD e de vină. La CJ Arad se lucrează corect și eficient
Iustin Cionca a găsit vinovatul principal pentru cheltuielile nelegale făcute de Consiliul Judeţean: PSD. Cionca spune că PSD e de vină că cei de la Curtea de Conturi au ajuns să controleze CJA. Nu spune însă că plăţile realizate s-ar încadra în lege.
“Înțelegem că majoritatea PSD din Parlamentul României încearcă să găsească nereguli la administrațiile liberale și a dat ordin Curții de Conturi, pe care o controlează, să ne verifice. La Arad nu au avut ce să găsească. Repet, Consiliul Județean Arad a investit 34,2 milioane de lei pentru pregătirea Spitalului Județean în perioada pandemiei. Curtea de Conturi a stabilit că 0,17% din această sumă, adică 59.000 de lei (n.r. – plus altă sumă de 700.000 de lei), a fost cheltuită necorespunzător. Asta în condițiile stării de urgență, când funcționarii din Consiliul Județean au muncit sub o presiune extraordinară să facă achizițiile necesare pentru salvarea vieților pacienților. În timp ce la noi se muncea sub presiune, alții stăteau ascunși și tot ei vin acum să facă pe moraliștii, ceea ce este nu numai ipocrit, ci și imoral. Felicit colegii mei care au reușit să facă față acestei perioade și au demonstrat că la Consiliul Județean Arad se lucrează corect și eficient”, a mai spus preşedintele CJ Arad.