”Aceasta este viteza de modernizare a spitalelor din România” spune cu amăraciune medicul Dan Grigorescu, șeful al secției de chirurgie plastică și reconstructivă de la Spitalul Clinic Judetean de Urgență din Brașov, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Medicul a asistat, din întâmplare, la …”un eveniment istoric”. Schimbarea unei lămpi dintr -o sală de operații care nu fusese ”atinsă” de la inaugurarea spitalului, în urmă cu aproape jumătate de secol.
”După 44 de ani de la punerea ei in funcțiune, în 1974, (an în care a fost dat în folosință și spitalul!), această lampă scialitică a fost, în sfârșit, înlocuită..” a scris medicul.
Foto: Facebook
El a povestit că a surprins imaginea în urmă cu o zi, când a trecut întâmplător pe lângă blocul operator al spitalului. ”Imaginea ne arată care este de fapt viteza reală a modernizărilor din spitalele de stat românești. Care, ele însele, ar fi trebuit să fie înlocuite cu altele noi după 30 de ani de funcționare. Nu numai lămpile din sălile de operații…” a comenatat cu amărăciune medicul Grigorescu.
Comentariile n-au întârziat să apară, o persoană declarându-se îngrozită doar la gândul privind numărul de bacterii ”acumulate” pe ea de-a lungul anilor de funcționare. Revoltați, oamenii acuza faptul că nu există nici planuri, nici minima bunavoință pentru rezolvarea unor probleme stringente din sistemul sanitar românesc.
Imagini şocante și din Spitalul Județean Cluj au fost publicate pe Facebook de deputatul Emanuel Ungureanu. Fotografiile au creat reacții neașteptate din partea internauților .
CITEȘTE ȘI
Programul spitalelor şi farmaciilor de Paşte 2018. Unde puteți apela în caz de urgențe medicale