„Ofensiva ucraineană împotriva forțelor de ocupație de lângă Kursk merge mai bine decât se aștepta. Acest lucru îl obligă pe agresor să retragă un număr semnificativ de trupe de pe frontul din est“, a scris Marcus Faber într-o serie de postări pe X, fostul Twitter.

Faber a adăugat că „acesta este un motiv pentru a vorbi despre furnizarea mai multor tancuri germane Leopard 2 pentru apărătorii ucraineni”.

„Dictatorul nu controlează nimic”

Oficialul german consideră că progresul ucrainenilor în regiunea Kursk demonstrează populației ruse că „dictatorul lor nu controlează nimic”, iar conducerea militară este „depășită”.

„Este o bază bună pentru negocierile de pace cu succesorul lui Putin. Și pentru negocierile cu Putin în fața Curții Penale Internaționale”, a mai scris oficialul german.

Faber a declarat că nu consideră că utilizarea probabilă a armelor germane în luptele din regiunea Kursk din Rusia este o problemă.

El afirmă că ofensiva forțelor ucrainene din regiunea Kursk din Rusia „este legitimă” și ar putea convinge Kremlinul să pună capăt războiului împotriva Ucrainei.

Foto: Hepta

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News