Decizia de demitere a directorului general interimar al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor, a fost luată de membrii Consiliului de Administraţie al Companiei, pe motiv că au constatat deficienţe de gestionare a activităţilor companiei din ultima perioadă, informează, miercuri, Ministerul Transporturilor (MT).
„În data de 10.01.2017, Consiliul de Administraţie al CNAIR s-a reunit la solicitarea Adunării Generale a Acţionarilor pentru a analiza activitatea şi realizarea obiectivelor contractului de mandat al directorului general Cătălin Homor. În cadrul şedinţei, membrii Consiliului de Administraţie au constatat deficienţe de gestionare a activităţilor CNAIR din ultima perioadă şi au decis revocarea din funcţie a directorului general”, transmite, printr-un comunicat, Ministerul Transporturilor.
Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut, sâmbătă, ministrului Transporturilor să trimită Corpul de control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi să ia toate măsurile legale pentru demiterea directorului general al companiei, Cătălin Homor.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dispus Corpului de Control să efectueze la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o verificare a existenţei mijloacelor şi materialelor necesare deszăpezirii (utilaje speciale şi starea de funcţionare a acestora, stocuri de material antiderapant şi combustibil), a situaţiei contractelor cu societăţi private pentru deszăpezire şi a modului de fundamentare a ordinului privind utilizarea nisipului la deszăpezire.
„L-am rugat pe domnul ministru Cuc să trimită Corpul de control la CNAIR şi, de asemenea, l-am rugat să ia toate măsurile legale pentru demiterea domnului director al CNAIR pentru că în acest moment tot ceea ce înseamnă coordonarea activităţilor de deszăpezire şi modul în care operatorii şi cei care au câştigat au fost coordonaţi, la 14 ore după ridicarea Codului portocaliu, este deficitară. I-am transmis domnului Cuc să facă o analiză în amănunt nu doar pe persoană pentru că e clar că acolo lucrurile sunt deficitare ci şi la cauzele care au dus la această situaţie nefericită”, a declarat, sâmbătă, premierul.
Citește și: Cod galben de viscol în 11 județe și cod galben de ger în toată țara
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro