• „Suntem în imposibilitatea de a spune că o variantă sau alta e corectă. Eu propun să facem o dezbatere naţională” 28 iunie – interviu televizat
  • „Vreţi să vă mai repet o dată? Până vineri se vor finaliza rezultatele finale” 28 iunie – conferinţă de presă
  • „Repartizarea la licee nu va fi afectată – oricum nu contează media de la examen” 27 iunie, conferinţă de presă

Bâlbe repetate, nesiguranţă, greşeli gramaticale, erori de procedură, toate fac parte din “arsenalul” actualului ministru al educaţiei, care, culmea, este profesor! De matematică, e drept, dar nimic nu-l scuză când “ciunteşte” limba română.
Cea mai recentă gafă e proasta gestionare a Evaluării Naţionale, când elevilor li s-a dat de analizat o frază ambiguă. Ceea ce i se reproşează a cum este instabilitatea deciziilor – dacă marţi Pop a declarat că nu schimbă baremul, imediat după protestele în stradă ale părinţilor, joi şi-a schimbat poziţia.
“Ambele variante disputate sunt considerate corecte. Se punctează amândouă”, a sunat declaraţia împăciuitoare. Şi, ca să-şi justifice incoerenţa, Liviu Pop a spus că regulile (adică baremul de corectare) nu se pot schimba în timpul jocului (adică în timpul examenului), astfel că a aşteptat finalizarea probei de matematică pentru a modifica sistemul de notare.

Încearcă să scape de vină

Cu adevărat uimitoare este “grădina” în care ministrul interimar a decis să arunce pisica – Academia Română. Se pare că specialiştii în gramatica limbii române nu i-au dat la timp un răspuns clar în ceea ce priveşte corectitudinea variantelor, aşa că ieri ministrul a concluzionat victorios la Realitatea TV: “Să facem o dezbatere naţională, să stabilim dacă propoziţia era subiectivă sau predicativă”.

Nu toată lumea este încântată de schimbarea baremului!


“Am semnale din ţară, din Cluj, Slatina, dar şi Bucureşti, că părinţii ai căror copii au ales varianta considerată corectă în primul barem de notare, adică subiectiva, vor să iasă în stradă. Ei îşi consideră copiii nedreptăţiţi de nivelarea răspunsurilor, când probabil că subiectul acesta trebuia să-i departajeze pe cei mici. Dacă ies şi ei în stradă, ministrul cedează iarăşi?”, ne-a declarat Mihaela Gună, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Corectă era şi atributiva?

Ambiguitatea frazei de analizat în subiectul nr. II de la proba de limba română creşte de la o zi la alta. Mai multe voci spun că, de fapt, corectă ar fi putut fi considerată şi prima variantă de răspuns, adică atributiva. Asta după ce Ministerul Educaţiei a acceptat atât varianta de propoziţie subiectivă, cât şi varianta de predicativă ca fiind corecte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News