Potrivit angajatului care face acuzațiile, directorul Societății Piețe SA din subordinea Primăriei Timișoara, Ionuț Nasleu, a trimis o mașină a societății la București pentru a aduce la Timișoara o femeie, anul trecut, în plină stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus.

Din cauza restricțiilor de circulație care erau atunci în vigoare, angajații trimiși au avut nevoie de declarații pe propria răspundere, care le-au fost completate cu date false. Pentru tânăra pe care au adus-o de la Timișoara la București, Ionuț Nasleu a semnat o adeverință de angajator în care era scris că aceasta este „colaborator permanent al societății Piețe SA din Timișoara”, mai spune Marius Ștefoni.

Contactată de PressAlert, tânăra a confirmat că a fost adusă la Timișoara cu BMW-ul de la Piețe SA, dar a negat că ar fi avut vreo colaborare la Piețe.

Fritz spune că șeful de la Piețe urmează să fie demis

Primarul Dominic Fritz a declarat pentru Liberatea că a dispus controale la Societatea Piețe SA din Timișoara și că urmează demiterea lui Ionuț Nasleu.

„Am trimis Corpul de control al primarului la Societatea Piețe SA. Ioan Nasleu va fi demis”, a spus Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei i-a cerut demisia lui Ionuț Nasleu și în urmă cu o săptămână, după un incendiu din piața de flori a orașului, izbucnit din cauza instalației insalubre.

„Noi
credem în continuare (primarul și consilierii locali USR PLUS –
n.r.) că domnul Nasleu nu are ce căuta la direcțiunea Piețe SA.
Vorbim despre lucruri destul de serioase, dincolo de focul de
săptămâna trecută, au dispărut echipamente de peste 200.000 de
lei, domnul Nasleu a preluat această companie pe profit și în doi
ani a adus-o în pragul unui dezastru financiar, nu s-a întâmplat
din cauza pandemiei, ci din 2019”, a explicat Fritz în timpul unei
ședințe de consiliu local în care a fost stabilită o întrunire a
Adunării Generale a Acționarilor Piețe SA care va discuta
dizolvarea consiliului de administrare al societății.

 
 

Urmărește-ne pe Google News