În pofida oboselii față de război în creștere înregistrată în unele state occidentale, Kievul va continua să lupte, deoarece este un război de supraviețuire pentru națiunea ucraineană, scrie Dmitro Kuleba în articolul intitulat „Cum va învinge Ucraina – Teoria victoriei de la Kiev”.
„Este firesc ca oamenii și guvernele să-și piardă interesul pentru conflicte, pe măsură ce acestea se prelungesc. Este un proces care s-a desfășurat de mai multe ori de-a lungul istoriei. Lumea a încetat să mai acorde atenție războiului din Libia după ce fostul lider Muammar al-Gaddafi a fost răsturnat de la putere, în 2011. S-a dezlegat de Siria, Yemen și alte conflicte în desfășurare care au generat cândva știri de prima pagină. Și după cum știu bine, restul lumii și-a pierdut interesul pentru Ucraina după 2015, chiar dacă am continuat să luptăm cu forțele ruse pentru controlul părții de est a țării”, arată oficialul de la Kiev.
Acesta semnează o pledoarie prin care cere Occidentului să creadă în victoria Ucrainei și să trimită mai mult armament pentru a-l forța pe Putin să accepte negocierile de pace.
Putin vrea să distrugă națiunea ucraineană
Șeful diplomației ucrainene îl acuză pe Vladimir Putin că pune la cale „un adevărat genocid” menit să să distrugă națiunea ucraineană.
Cu două zile înaintea invaziei asupra Ucrainei, susține Kuleba, Putin a declarat că existența statului ucrainean este o greșeală. El a mai spus că Uniunea Sovietică a creat Ucraina și de aceea Rusia are tot dreptul să o șteargă de pe fața pământului. „Ucrainenii pot fie să devină ruși, fie să moară”, explică ministrul ucrainean atitudinea președintelui rus.
Din aceste considerente, Rusia se răzbună pe tot ceea ce este ucrainean. „Ei distrug monumentele ucrainene, închid televiziunea ucraineană, interzic utilizarea limbii ucrainene în școli”, menționează Kuleba.
Ministrul de externe ucrainean cere Occidentului să nu propună Ucrainei planuri noi de pace care se bazează pe concesii și compromisuri unilaterale, ci să sprijine Kievul. SUA și țările UE trebuie să ofere tot mai mult armament Ucrainei și să nu renunțe la sancțiuni.
Pe scurt, avem nevoie de arme care să demonstreze că Occidentul este hotărât să ne ajute să câștigăm efectiv, mai degrabă decât să nu ne lase să pierdem.
Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei:
Se cer lansatoare de calibrul 155
Mulțumind SUA și Marii Britanii pentru lansatoarele de rachete oferite Kievului, Kuleba susține că superioritatea artileriei ruse față de cea ucraineană este enormă, în unele zone ale frontului – de 15 ori.
Pentru a prelua inițiativa tactică în război, Ucraina are solicitări precise: sute de lansatoare de rachete și artilerie de calibrul 155 de milimetri.
„Dacă vom alunga destul de departe trupele ruse, Putin va fi nevoit să poarte negocieri reale cu noi. Pentru a ajunge acolo avem nevoie de devotament și de răbdare din partea Occidentului și de o credință în victoria completă și iminentă a Ucrainei”, scrie șeful diplomației ucrainene.
Un punct de cotitură în război, care ar putea duce la negocieri de pace
Dacă armata Ucrainei va dispune de armament occidental modern, în special lansatoare de rachete, se va produce un punct de cotitură în război, în folosul Kievului. Iar dacă Rusia va fi forțată să se retragă, Putin va solicita negocieri de pace, argumentează Kuleba.
„La urma urmei, Putin și-a retras trupele de sub Kiev după ce armata rusă a înregistrat foarte multe pierderi”, menționează șeful diplomației ucrainene.
Război nuclear? „Putin nu este un sinucigaș”
Ministrul ucrainean menționează și reticența „unor factori de decizie occidentali” de a ajuta Ucraina de teama reacției lui Putin în cazul în care va fi învins pe câmpul de luptă.
„În opinia lor”, scrie Kuleba, „un președinte rus furios și izolat ar putea să înceapă noi campanii de agresiune internațională. Ei își fac griji că va deveni, în general, mai periculos și mai greu de tratat. Unii se tem că ar putea chiar să folosească formidabilul arsenal nuclear al țării sale”.
Ministrul de externe de la Kiev nu crede că se poate ajunge la o astfel de situație.
Putin nu este un sinucigaș, victoria Ucrainei nu va determina un război nuclear. Aceste temeri sunt special alimentate de Kremlin pentru atingerea scopurilor strategice.
Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei:
Emmanuel Macron și Henry Kissinger, criticați
Președintele Franței Emmanuel Macron și fostul secretar de stat american Henry Kissinger sunt criticați de Dmitro Kuleba pentru că primul a vorbit despre pașii necesari pentru a „nu umili Rusia”, iar al doilea a solicitat Kievului să accepte unele cedări teritoriale.
Propunerile de a jertfi cu oamenii, teritoriul sau suveranitatea Ucrainei în numele unei păci formale sunt rupte de realitate. Aceste compromisuri sunt consecințe directe ale oboselii în creștere față de război, atenționează șeful diplomației ucrainene.
Pierderile Rusiei în Ucraina – de trei ori mai mari decât în Afganistan
Dmitro Kuleba susține că mai multe cedări făcute Rusiei înseamnă mai multe ambiții ale Kremlinului. „Moscova este dispusă să lupte mai departe, în pofida prețului mare al războiului. Rusia a pierdut în Ucraina de trei ori mai mulți militari decât Uniunea Sovietică timp de 10 ani de război în Afganistan”, subliniază Kuleba.
El adaugă că Putin este indiferent și rece față de masacrele din Ucraina comise de militarii săi, dar și față de pierderile Moscovei în acțiunile militare. Este citat un lider european care a avut recent o discuție cu președintele rus și care a menționat buna dispoziție și încrederea acestuia în succesul „operațiunii speciale”.
Apel pentru blocarea exporturilor Rusiei
Kuleba propune Occidentului să blocheze exporturile Rusiei, să introducă embargoul economic și să decupleze Rusia de la piața transporturilor maritime internaționale.
„Deși creșterea costurilor cu alimentele și energia reprezintă probleme serioase, cedarea în fața Moscovei nu este o soluție – și nu numai din cauza a ceea ce va însemna pentru ucraineni”, avertizează șeful diplomației de la Kiev.
Kuleba recunoaște că fiecare război se termină cu discuții diplomatice, dar arată că încă nu e momentul pentru ele. Și atrage atenția că Putin nu vrea să negocieze.
„Calea lui Putin către masa negocierilor trece prin înfrângerile Rusiei pe câmpul de luptă”, concluzionează ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, în articolul publicat de revista „Foreign Affairs”.