Ce reproşează Comisia Europeană Guvernului: „Nu există nicio strategie coerentă”
„Sunt detalii/repetiţii extensive pentru anumite necesităţi în timp ce altele rămân slab dezvoltate. Necesităţile identificate descriu o gamă foarte largă de probleme fără să fie mereu demonstrată o viziune strategică globală asupra provocărilor de dezvoltare. Această lipsă a unei abordări strategice este valabilă şi pentru unele politici sectoriale, pentru care nu există strategii eficiente şi avizate. Provocărilor de dezvoltare economică nu li se poate răspunde fără o strategie coerentă de competitivitate, cuprinzând suportul public pentru operatorii economici, dar şi prin politici de cercetare şi inovare şi investiţii în capitalul uman”, se arată în document.
Experţii avertizează că lecţiile învăţate în perioada 2007-2013, în care România de asemenea a avut la dispoziţie fonduri comunitare pe care însă nu le-a putut atrage, ar trebuie mai bine valorificate, cu accent pe capacitatea proprie de a îndeplini obiectivele, şi insistă asupra faptului că definiţia priorităţilor de finanţare este de multe ori prea vagă sau generică pentru a înţelege scopul efectiv al acţiunii, iar lista priorităţilor este prea largă într-o „încercare aparentă” de a se adresa tuturor necesităţilor sectoriale.
Aceasta riscă, în opinia CE, să genereze o pierdere a capacităţii de a îndeplini obiectivele, ceea ce ar afecta negativ eficienţa şi impactul fondurilor europene când, de fapt, nivelul de absorbţie ar trebui să crească în comparaţie cu perioada anterioară.
Avertismente pentru Transporturi şi Agricultură
În acelaşi timp, în pofida importanţei sectorului agricol în România, atât din perspectivă economică, cât şi socială, din draftul Acordului de Parteneriat nu rezultă o imagine clară legat de viziunea autorităţilor române pentru dezvoltarea viitoare a acestuia, necesităţile fiind prezentate superficial şi fără să fie indicate investiţii în inovaţie, domenii cu valoare adăugată sau sectorul bio. Tot în agricultură, mai exact în acvacultură, experţii CE arată că trebuie promovată o diversificare a speciilor, având în vedere că majoritatea peştilor din fermele de profil sunt crapi, iar orientarea actuală din acest sector privind limitarea numărului de specii riscă să creeze serioase probleme de competitivitate pe termen lung.
În domeniul transporturilor, se recomandă Guvernului să prezinte mai bine potenţialul porturilor, arătându-se că referirea la Portul Constanţa este „destul de slabă”, cu presupuneri la modul general că vor fi îmbunătăţiri faţă de evoluţiile efective „dezamăgitoare”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro