Șeful Gărzii de Mediu Bucureşti, Viorel Glăman, va fi demis. Șefa Gărzii Naționale de Mediu, Marioara Gătej, a declarat pentru HotNews.ro că acesta va fi multat pe o altă funcție din instituție, în cel mult două zile.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public şi unei implicări nu tocmai eficiente a Gărzii de Mediu Bucureşti în ceea ce înseamnă monitorizarea problemelor de mediu cu care se confruntă Bucureştiul, am solicitat astăzi comisarului general de la Garda Naţională de Mediu schimbarea din funcţie a comisarului şef de pe Bucureşti, de la Garda de Mediu”, a afirmat Costel Alexe.
Garda de Mediu Bucureşti, condusă din 2015 de Viorel Ionel Glăman, s-a făcut remarcată doar prin absenţă, însă şeful instituţiei este foarte prezent la petreceri, unde iese în evidenţă pe Facebook.
Viorel Glăman a susţinut, la Digi24, că nu are nicio vină pentru poluarea din Bucureşti şi a invocat numărul mic de comisari de mediu din Bucureşti – „13-14 comisari, maxim” şi salariile „prost plătite”.
„Eu consider că nu am nicio vină. Domnul ministru al mediului și doamna comisar general mă poate analiza (sic!)”, a mai spus el cu privire la poluarea din capitală.
„Am auzit de problema aceasta, gropile de gunoi din București nu sunt în București, sunt pe raza județului Ilfov. Pe raza Bucureștiului nu este decât o singură groapă. Eu fac tot ce îmi stă în putință! Pe București, în 2019, am dat amenzi de 1 milion de lei pe poluare atmosferă și pe depozite necontrolate de deșeuri”, a mai spus el.
Referitor la situaţia din Bucureşti, a spus că luni dimineață, când a ieșit din casă, a observat și el că în capitală este o poluare record.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro