„Apropo de incendierile astea, și zice că „nebunul ăla de la gardă”. Toată lumea zicea că sunt nebunul ăla care dă vina pe câteva incendieri vizavi de poluarea Bucureștiului. Nu. Prin analiză simplă, dacă documentăm cazurile de acum 2 ani, 3 ani, anul trecut cu faptul că nu au mai fost arderi în zona Sintești, Vidra și Glina în sudul Bucureștiului, atunci aveam depășiri de 10-12 ori, acum avem depășiri de două ori, când mai avem depășiri, sau maxim de trei ori.  Asta este ponderea incendierilor respective”, afirmă Berceanu în interviul de la „Starea nației” de la Prima TV.

Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu: Am făcut o înțelegere cu cei din Sintești, Vidra și Glina să nu mai aprindă focuri care să polueze Bucureștiul

Șeful Gărzii de Mediu a detaliat apoi cum ar fi ajuns la o înțelegere cu liderii comunităților din cele trei localități să nu mai dea foc la cauciucuri.

„Am stat pe capul lor, neîntrerupt, zi de zi, și în weekend și dimineață și la prânz și seara, cu jandarmii – și le mulțumesc foarte mult – până au venit ei și m-au tras de mânecă acum două săptămâni și au zis: „Gata, nu vă mai vrem, nu vă mai iubim, plecați de aici, ce dați la schimb? Nu mai incendiem”. Bun, hai să facem. Le-am mai confiscat câte o mașină de cupru. „Gata, la pace, avem noi, comunitatea noastră, grijă să nu se mai întâmple astfel de lucruri”. Se întâmplă accidental și atunci imediat merg ei, avem un deal, nu mai arde nimic, nu mai afumăm Bucureștiul. Pentru că, de fapt, ignoranța ne aparține. 30 de ani am ignorat comunitățile respective ultra-sărace”, a declarat Berceanu.

Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi
Recomandări
Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi

În preajma Sărbătorilor de Paște, aplicațiile care înregistrează poluarea din București au fost „pe verde”, arătând un aer foarte curat, relata Gândul.

„Oamenii să sune la 112, dacă văd o ardere ilegală”

Șeful Gărzii de Mediu îi îndeamnă pe cetățeni, în cazul în care sesizează o poluare, să sune la 112, astfel încât la fața locului să vină nu doar reprezentanții instituției, ci și cei ai Poliției sau Jandarmeriei. Mai mult, Berceanu și-ar dori un număr telefonic unic pentru probleme de mediu, 113, în care să fie integrate și forțele de ordine..

„Dacă vezi o ardere ilegală, o poluare la care trebuie intervenit imediat, e bine să sunăm la 112. De ce? Pentru că nu vine doar Garda de Mediu, mai vin jandarmii, Poliția, pompierii în funcție de natura incidentului, mai vin și alte instituții ale statului! Dacă m-ai întreba pe mine, ar trebui să avem cumva un 113. Să ai o permanență, niște oameni să răspundă 24 din 24, pot să încadreze fapta respectivă, să își dea seama dacă e o poluare accidentală, dacă e una masivă, una majoră sau una minoră. Dacă trebuie să meargă poliția acolo sau nu”, a mai spus Berceanu în emisiunea lui Dragoș Pătraru.

foto: Inquam Photos / George Călin


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.