Comisarul-șef Gabriel Nechita conduce Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui din septembrie 2022, însă joi nu a reușit să promoveze concursul pentru postul de adjunct al instituției. În ianuarie, el se înscrisese și la concursul pentru șefia IPJ, dar nu s-a mai prezentat, iar cei care au participat au picat.
Astfel, comisarul rămâne în continuare la conducerea IPJ Vaslui, urmând ca instituția să organizeze noi concursuri pentru posturile de șef și de adjunct.
Actualul comandant al IPJ Vaslui a concurat singur pe post după ce contracandidatul său, șeful șeful Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Vaslui, ofițerul Mihai Mironescu, nu s-a mai prezentat la concurs.
Potrivit datelor publicate pe Inspectoratul General al Poliției Române, singurul candidat rămas în concurs nu a reușit să promoveze proba cheie a concursului – interviul structurat pe teme profesionale – fiind notat cu 3,44. În aceste condiții, postul de adjunct rămâne în continuare neocupat.
Gabriel Nechita s-a înscris și pentru postul de inspector șef al IPJ Vaslui, scos la concurs în luna ianuarie, însă atunci nu s-a mai prezentat la examen. Doi ofițeri au susținut atunci concursul pentru șefia IPJ Vaslui, însă niciunul nu a promovat, fiind evaluați cu 2,22 și 4,50 la interviul pe teme profesionale.
Funcția de inspector șef al IPJ Vaslui este vacantă din vara anului 2020, la comandă fiind împuterniciți de atunci mai mulți ofițeri. Și postul de adjunct al inspectorului șef este vacant de mai multă vreme, în prezent fiind neocupat.