UPDATE Ora 19:58 Vergil Chiţac a acceptat dialogul cu Libertatea. Ce explicaţii a găsit!
După ce în presă au apărut imagini cu senatorul PNL Vergil Chiţac adus fără izoletă la Spitalul Judeţean de Boli Infecţioase din Constanţa, Libertatea a vrut să afle motivul real.
Daniel Popa, şeful ISU Dobrogea al judeţului Constanţa, a explicat, sincer, cauza.
„Serviciul Judeţean de Ambulanţă nu are în dotare izoletă şi fac şi ei transport la nevoie, cu personal echipat corespunzător, cu mijloace de protecţie. Apoi, autosanitara se decontaminează. Am avut o izoletă, dar a fost vorba de trei persoane. Nu este adevărat ca domnul Vergil Chiţac s-a opus, este o minciună”, a declarat Daniel Popa, şeful ISU Dobrogea, pentru Libertatea.
„Noi am fost solicitaţi de DSP să transportăm trei persoane confirmate cu coronavirus la Spitalul de Boli Infecţioase. Să ştiţi că avem o procedură internă, avizată de DSU, prin care putem să îi transportăm şi fără izoletă, cu măsuri de siguranţă pentru personalul propriu”, a mai precizat el.
Vergil Chiţac nu a răspuns apelurilor repetate ale Libertatea, până la acest moment.
Comunicatul oficial, nicio lămurire despre nefolosirea izoletei
Precizările şefului ISU Dobrogea pentru Libertatea au venit după ce comunicatul oficial remis de ISU Dobrogea nu a oferit nicio informaţie relevantă despre nefolosirea izoletei.
„O Autospecială Transport Personal şi Victime Multiple încadrată cu patru paramedici –pompieri, echipaţi corespunzător, au preluat pacienţii, în condiţii de siguranţă, şi i-au transportat la unitatea spitalicească, conform procedurii”, a informat comunicatul oficial.
Singurele amănunte din comunicatul oficial au fost că „Autospeciala Transport Personal şi Victime Multiple a parcat în proximitatea cortului de pretriaj, special amenajat în curtea spitalului, echipajul asigurându-se că, la coborârea pacienţilor, nu se află alte persoane în imediata apropiere a acestora totodată indicându-le traseul de urmat spre cort. La finalizarea transportului, autospeciala pompierilor se decontaminează conform procedurilor în vigoare”.
Vergil Chiţac, depistat pozitiv cu coronavirus
Senatorul liberal Vergil Chiţac a fost diagnosticat astăzi cu coronavirus, în urma testului făcut în urmă cu o zi la domiciliu.
Vergil Chiţac, soţia şi asistentul lui au fost duşi fără izoletă şi fără vreun echipament de protecţie la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, potrivit imaginilor.
Din cauza celor petrecute, astăzi a fost alertă în Parlamentul României, deoarece Vergil Chiţac a participat la şedinţele de luni
Totodată, a fost stare de urgenţă şi la Guvern, iar accesul jurnaliştilor la Palatul Victoria a fost restricţionat temporar.
În plus, premierul Ludovic Orban a anunţat că se autoizolează la Vila Lac 1, iar tuturor senatorilor şi membrilor Biroului Politic al PNL li s-au prelevat probe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro