Accidentul în urma căruia 3 oameni au murit și 13 au fost răniți la Jilț Sud, exploatare minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia din Gorj, e ultimul dintr-o serie mai lungă de incidente din respectiva locație.
Astfel, presa gorjeană preluată de Libertatea a scris despre cel puțin două evenimente petrecute în ultimii ani:
- Pe 5 decembrie 2022, un mal de pământ a îngropat un excavator, însă nimeni nu a fost rănit;
- În 2020, un alt excavator a suferit un incident asemănător; de data aceasta, lucrătorul a fost rănit la braț și la claviculă.
Contactat de Libertatea, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, George-Octavian Romanescu, a spus că, deocamdată, nu are niciun detaliu despre cum s-a petrecut accidentul, însă confirmă că a trimis doi inspectori din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă pentru efectuarea cercetării inițiale.
Romanescu a menționat că, până la discuția cu Libertatea, nu a vorbit cu inspectorii trimiși pe teren.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis dosar de cercetare a evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și, respectiv, determinarea caracterului accidentului”
Extras din comunicatul ITM Gorj:
„Sancțiuni foarte mari”
Ziarul l-a întrebat pe Romanescu și despre precedentele incidente, precum și despre ce măsuri au fost luate de ITM pentru a preveni asemenea accidente.
Inițial, șeful ITM a menționat că accidentele la care face referire ziaristul Libertatea nu s-au soldat cu decese.
Apoi, a menționat că „de fiecare dată când au fost controale la Complexul Energetic Oltenia și au fost încălcate normele de securitate a muncii au fost aplicate sancțiuni foarte mari”, confirmând că a fost vorba și de cele două incidente din 2020, respectiv 2022.
Romanescu nu a numit și cuantumul amenzilor primite de Complexul Energetic Oltenia.
Ziarul Gorjeanul a publicat, în 2020, suma cu care CEO a fost amendată pentru accidentele de muncă de acum 3 ani: 10.000 lei.
George Romanescu este fratele primarului PNL din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, cel care a recâștigat scaunul de primar în 2020 cu 45%.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro