Cosmin Alexandrescu a spus că spitalele din România au fost făcute în anii 70, când era altă populaţie, dar şi altă demografie. 

„Planul de paturi şi spitalele din România au fost făcute în anii 70, când aveam cu totul altă populaţie, 22 de milioane în creştere, ajunseserăm la 23 de milioane imediat după Revoluţie, cu o altă demografie. Numărul tinerilor era mult mai mare ca în prezent deoarece tinerii de astăzi sunt plecaţi peste hotare”, a declarat Cosmin Alexandrescu, potrivit news.ro.

Și a continuat: „Noi în realitate avem o populaţie de aproximativ 16 milioane de locuitori, o natalitate în prăbuşire, iar spitalele pe care le avem, în realitate, ar trebui rase toate pentru că sunt extrem de vechi, cu circuite complet depăşite”.

„Trebuie făcute spitale, dar în locul celor care există şi readuse ţinând seama de modificările demografice care există. Sunt zone întregi din ţară care au fost depopulate”, a adăugat el.

Afirmațiile au venit după ce Curtea de Conturi a publicat un raport de audit făcut anul trecut care arată că peste 50% dintre cele 58 de spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii sunt mai vechi de 60 de ani, unele chiar și de 100 de ani, dar în ultimul deceniu instituția a alocat majoritatea banilor spre aparatura medicală, nu către reabilitarea imobilelor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News