Într-un interviu acordat Digi24, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a fost întrebat despre amenințările făcute de Vladimir Putin la adresa României, în ceea ce privește sistemul antirachetă de la Deveselu. “Are NATO informații despre posibile represabilii plănuite de Rusia”, a fost întrebarea jurnaliștilor.
Jens Stoltenerg a afirmat că nu este “nicio amenințare iminentă împotriva niciunui aliat NATO și deci nici împotriva României”.
“Vedem însă o creștere a capacităților militare rusești, mai ales în Crimeea, unde vedem o creștere serioasă a capacităților militare. Și acesta este și motivul pentru care NATO răspunde, parțial cu o prezență mai accentuată a forțelor noastre, dar și cu stabilirea de cartiere generale mai mici, inclusiv în România, care pot planifica și organiza exerciții și pot fi o legătură bună între forțele naționale românești și potențialele întăriri care vin din partea NATO, dacă este nevoie de ele”, a declarat Secretarul general al NATO.
Totodată, acesta a amintit că a fost triplată capacitatea de răspuns a NATO. “Putem trimite forțe rapid, dacă avem vreo situație care cere acest lucru. Deci, am văzut o creștere a capacităților militare rusești, am văzut o un discurs mai agresiv și toate acestea ne-au forțat să răspundem, dar răspundem într-o manieră măsurată, defensivă și bine proporționată, pentru că nu dorim o escaladare a situației, în continuare dorim o relație mai constructivă și mai cooperantă cu Rusia, deci trebuie să facem lucrurile într-o manieră mai echilibrată și exact asta facem”, a mai spus Jens Stoltenberg.
Baza militară de la Deveselu a devenit operațională în luna mai, iar la scurt timp Vladimir Putin a amenințat direct România pentru că găzduiește elemente ale scutului antirachetă american, pe care Moscova îl percepe ca pe o amenințare.
„Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur și simplu nu știau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea”, a declarat Vladimir Putin, în luna mai.