„În acest moment, evenimentul nu constituie o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, care este cel mai înalt nivel de alertă al OMS”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat publicat după o întâlnire a experţilor în această problemă.
O creştere a cazurilor de variola maimuţei a fost detectată la începutul lunii mai în ţările din Africa Centrală şi de Vest, unde boala este de mult endemică. Peste 3.200 de cazuri confirmate şi un deces au fost raportate la OMS din aproximativ 50 de ţări în care boala nu este endemică în acest an.
„În plus, de la începutul anului 2022, aproape 1.500 de cazuri suspecte şi aproximativ 70 de decese au fost raportate în Africa Centrală, în principal în Republica Democrată Congo, Republica Centrafricană şi Camerun”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Până în prezent, în România au fost confirmate șase cazuri de variola maimuţei, toate în București.