„Trebuie să asigurăm educaţia pentru copiii noştri”, a declarat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, potrivit căruia copiii şi adolescenţi nu sunt vectori principali ai contagierii, iar măsura închiderii şcolilor nu este eficientă.
Kluge a precizat că izolările impuse reprezintă „o pierdere de resurse” care provoacă multe efecte secundare, precum daune aduse sănătăţii mintale sau creşterea episoadelor de violenţă domestică.
În opinia sa, dacă purtarea măştilor de protecţie depăşeşte 95% în rândul persoanelor, astfel de măsuri drastice nu sunt necesare.
În prima săptămână din această lună, premierul Ludovic Orban a anunţat închiderea şcolilor şi grădiniţelor.
“Măsura închiderii școlilor este luată din 2 motive. Un motiv este legat de siguranța copiilor, iar al doilea este legat de faptul că foarte mulți copii, în special adolescenți, chiar și dacă contractează virusul, sunt asimptomatici și ei devin purtători ai virusului și îl transmit fie către alți colegi, care pot să îl transmită către părinți și bunici și să asigure răspândirea virsului”, spunea Ludovic Orban.