„Din păcate, nu cred că negocierile de pace sunt posibile în acest moment. Ambele părți sunt convinse că pot câștiga. A fost o invazie rusă care a fost împotriva dreptului internațional și a Cartei Națiunilor Unite, dar nu văd Rusia dispusă să se retragă din teritoriile pe care le ocupă în acest moment și cred că Ucraina speră să le recucerească”, a declarat Antonio Guterres.

În același timp, Guterres a precizat că ONU face tot ce poate „pentru a avea un dialog cu ambele părți pentru a rezolva probleme concrete”, meționând exporturile de cereale ucrainene și cele de alimente și îngrășăminte rusești.

Întrebat dacă există riscul unei escaladări nucleare în Ucraina, șeful ONU a afirmat că, din punctul său de vedere, probabilitatea unei astfel de evoluții este „foarte scăzută”.

De asemenea, oficialul a spus că „recenta inițiativă chineză a fost foarte importantă pentru a afirma într-o formă foarte clară că o escaladare nucleară este inacceptabilă”.

Totodată, referindu-se la posibila mediere chineză sau braziliană pentru a pune capăt ostilităților din Ucraina, secretarul general al ONU a reiterat: „Am spus deja că negocierile de pace nu vor avea loc în acest moment. Dar sper că vor avea loc în viitor. S-a vorbit despre o ofensivă rusă de iarnă și una ucraineană în primăvară; este clar că ambele părți sunt complet implicate în război”.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News