Șeful Poliției de Frontieră Galați ar fi schimbat, pe o rețea de socializare, mesaje cu minora de 14 ani, din județul Brăila, susțin surse apropiate anchetei.
Cei doi s-ar fi întâlnit la Grădiștea, în județul Brăila, iar totul ar fi ieșit la iveală în momentul în care gazda la care locuiește familia minorei ar fi intrat în posesia telefonului copilei unde a descoperit și discuțiile pe care aceasta le avea cu comisarul șef.
„Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la un factor din conducerea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați, suntem abilitați să vă informăm următoarele: Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus verificări în regim de urgență în vederea clarificării situaţiei de fapt. În funcţie de rezultatul acestora, conform competenţelor și în conformitate cu Statutul Poliţistului, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi va lua măsuri legale în consecinţă”, a transmis Poliția de Frontieră.
De asemenea, în comunicat se subliniază că această „situație particulară” este tratată cu atenție maximă, „majoritatea polițiștilor de frontieră dând dovadă de o conduită civică și morală ireproșabilă atât în timpul programului cât și în timpul liber”.
Ancheta preliminară va stabili dacă bărbatul va fi cercetat în dosarul penal pentru infracțiuni sexuale cu minori.