IPJ Ialomița a deschis o anchetă după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care șeful Poliției Fetești, Dragoș Anghel, apare în ipostaze compromițătoare.

Potrivit Digi 24, Dragoș Anghel, în vârstă de 48 de ani, ar fi avut o relație cu o tânără în urmă cu doi-trei ani. Fata ar avea acum 19 ani, deci era minoră atunci când a avut o relație cu șeful Poliției din Fetești.

Comunicatul IPJ Ialomița

Imediat după postarea pe rețelele de socializare a materialelor în care este prezentat șeful Poliției Municipiului Fetești, din dispoziția conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, la data de 6 mai a.c., au fost efectuate verificări de către polițiștii Biroului Control Intern, în urma cărora, față de polițist, s-a dispus declanșarea procedurii de cercetare prealabilă.

În cursul acestei zile, în cauză a fost înregistrat un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de pornografie infantilă și transfer neautorizat de date informatice, care urmează a fi înaintat D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Ialomița, spre competentă verificare și soluționare.

De asemenea, tot astăzi, polițistul în cauză a solicitat modificarea raporturilor de serviciu, aceasta fiindu-i aprobată.

Astfel, polițistul a fost mutat pe o funcție de execuție în cadrul I.P.J. Ialomița.

Totodată, dacă va fi pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia, polițistul va fi pus la dispoziția unității, până la finalizarea dosarului penal întocmit.

Asigurăm pe toți cetățenii că, în continuare, vom avea toleranță zero față de comportamentele necorespunzătoare ale polițiștilor din cadrul unității noastre.

La începutul acestui an, Poliția Română a fost zguduită de un alt scandal. Polițistul Eugen Stan a fost arestat după ce a agresat doi minori în liftul unui bloc din cartierul Drumul Taberei.

FOTO | O cameră video care înregistra tastarea PIN-ului a fost descoperită într-un bancomat. Tu poți vedea unde este ascunsă?

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
FANATIK.RO
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
FANATIK.RO
Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Observatornews.ro
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI