Marius Rotaru, șeful Poliției Mizil, județul Prahova, a fost reținut joi dimineață de procurorii DIICOT Ploiești. Rotaru este acuzat de abuz în serivciu și de favorizarea infractorului. Procurorii spun că acesta prestins favoruri sexuale tinerilor exploatatea de gruparea de infractori pe care o proteja.

Surse din anchetă, citate de Agerpres, spun că Marius Rotaru ar fi protejat o rețea de proxeneți din Mizil care exploata inclusiv minore. Unele dintre minore ar fi depus plângeri la Poliția Mizil în care arătau că sunt exploatate sexual, însă reclamațiile acestora nu ar fi fost soluționate de structura condusă de Rotaru.

Șeful Poliției Mizil a fost audiat șapte ore în acest caz, iar percheziții au avut loc la mai multe adrese, inclusiv la sediul Poliţiei Mizil.

Procurorii DIICOT îi acuză pe Marius Rotaru și pe alte patru persoane, de asemenea reținute, de de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna decembrie 2015 şi până în prezent inculpaţii Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi suspecţii C. N. F., R. M.-M. şi C. S. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul exploatării sexuale, de cele mai multe ori prin exercitarea de acte de violenţă”, se arată într-un comunicat publicat joi de DIICOT.

Procurorii susţin că suspecţii ”au constrâns persoanele vătămate”, pe care le recrutau în special din judeţele Prahova şi Buzău, să întreţină zilnic ”acte sexuale la stradă” cu diverse persoane care treceau prin zonă.

De asemenea, anchetatorii spun că şeful Poliţiei Mizil, Marius Nicuşor Rotaru, i-a favorizat ”pe membrii grupului infracţional din care fac parte inculpaţii şi suspecţii din prezenta cauză, prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente atunci când faptele săvârşite erau de competenţa altor organe judiciare  ajutându-i astfel pe aceştia să scape de tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori”.

Totodată, şeful Poliţiei Mizil este suspectat că le-a cerut favoruri sexuale tinerelor exploatate, promiţându-le în schimb că plângerile depuse de ele vor fi anchetate.

”De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Rotaru Marius Nicuşor a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News