La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, inclusiv unul de terapie intensivă, care au acordat asistență medicală de specialitate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov (ISU Brașov), bărbatul prezenta un traumatism cranio-cerebral sever și un traumatism toraco-abdominal, fiind inconștient în momentul preluării de către salvatori.

Este vorba chiar de șeful Salvamont din Predeal, care a fost atacat de un urs în timp ce își plimba câinele, conform unor surse Libertatea.

Anul trecut, o tânără de 19 ani, a fost ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici din Bucegi.

„Având în vedere informațiile apărute în cursul acestei seri în spațiul public, confirmăm faptul că persoana atacată de urs este un membru al echipei noastre, din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, formația Salvamont Predeal. Evenimentul s-a produs în afara programului de lucru, în timp ce colegul nostru se deplasa spre domiciliu”, a precizat Salvamont Predeal.

„Gândurile și sprijinul nostru se îndreaptă către colegul nostru, alături de speranța sinceră într-o recuperare cât mai rapidă și completă”, a mai adăugat Salvamont Predeal.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce schimbare! Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak și cu ce se ocupă
Viva.ro

Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Adevarul.ro
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro

Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

"Păcat de copii, săracii!" Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă
Observatornews.ro
"Păcat de copii, săracii!" Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI