Doctorul Blendea și-a luat soția acasă pentru că nu îi plăcea la hotel, susține medicul. El spune că la domiciliu se află doar ei doi, ”așa că nu este nici un pericol”.
Soția mea a ieșit negativă, astfel că s-a autoizolat la domiciliu. Ea a sunat la DSP, le-a zis că este negativă și de acolo i s-a spus să se autoizoleze. Ea a vrut la adresa din domiciliu. Oricum nu era carantină, că stăteau două în cameră.
Marius Vasile Blendea, șeful Secției de Chirurgie din Spitalul Județean de Urgență Deva:
”Și poate în camera aia trebuie să stea altcineva, care nu are unde să stea și are familie și e simptomatic, de la spital. Aici, acasă, nu sunt bătrâni, nu sunt copii, sunt numai eu, care sunt autoizolat. Nici nu văd, logic, de ce să rămână? Dacă e și negativă, asimptomatică. Să lase pe altul simptomatic, de la spital”, a mai declarat, pentru Libertatea, Marius Blendea.
Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Deva, spune că oficial nu se știe nimic despre acest caz, întrucât jandarmii fac raportările seara.
”La Hotel Deva este același regim, 14 zile stai acolo. Nu a venit nimic oficial, că jandarmii de abia pe la ora 18.00 dau raportul cu toate turele. Teoretic, nu e OK că a plecat. Dacă ești pozitiv, te internează. Dacă ești negativ, trebuie să rămâi, să respecți regulile. Ar fi trebuit să rămână acolo până se împlineau 14 zile”, a declarat Lucian Morogan.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
În urmă cu o săptămână, medicul şef de secţie Tiberiu Rugea şi medicul oncolog Alina Popa au fost infectaţi cu COVID-19 şi au fost internaţi de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.
Aproape 30 de angajați ai spitalului și pacienți de pe secția amintită așteaptă să primească rezultatele testării, fiind cazați la hotelul din Deva.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor