• Folosind ca pretext bolnavii de HIV, legea schimbată de ministrul Rafila îi permite să facă asta, pentru că a pus puterea numirilor șefilor de secție în mâna facultăților de medicină.
  • Ce spune Craina, sunat de ziar?

În 16 septembrie 2022, medicul ginecolog Marius Craina, fost director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara (SCJUT) și președinte în exercițiu al Senatului Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, a picat proba scrisă la concursul pentru șefia Secției Obstetrică-Ginecologie I a SCJUT. Secțiile I și II sunt mai cunoscute în oraș sub denumirea Maternitatea Bega. 

5 ani și jumătate a fost Marius Craina manager la Spitalul Județean, între iunie 2014 și noiembrie 2019.

Acum, el a luat un punctaj de 41,92, sub cel minim de 70, din punctajul de 100 posibil.  Astfel, prof. dr. Marius Craina a fost nevoit să cedeze șefia secției, în locul său fiind numită, ca șef interimar, conf. univ. dr. Elena Bernad.

Punctajul lui Craina a fost sub cel minim de 70p

Legea schimbată de Rafila s-a ascuns în spatele bolnavilor de HIV

La două luni distanță de când el a luat nota 4 din 10, mai exact pe 21 noiembrie 2022, a intrat în vigoare legea prin care șefii din secții clinice să fie numiți direct, fără concurs, pe baza facultăților de medicină. 

Dr. Marius Craina | Foto: Agerpres

Denumirea oficială a actului normativ este „Legea nr. 310/2022 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA”. 

În spatele numelui compus se află, la punctul 7, un mecanism simplu: ocuparea funcției de șef de secție îi revine cadrului didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare, la propunerea senatului universităţii în care se află instituţia de învăţământ medical superior, cu avizul managerului. Și nu prin concurs, ca până în noiembrie.

 „7. La articolul I, după punctul 21 se introduc trei noi puncte, pct. 211-213, cu următorul cuprins:

211. La articolul 185, alineatele (7) şi (71) se modifică şi vor avea următorul cuprins: «(7) În secţiile universitare clinice, laboratoarele clinice şi serviciile medicale clinice, funcţia de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical se ocupă de către cadrul didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare, la propunerea senatului universităţii în care se află instituţia de învăţământ medical superior, cu avizul managerului. (71) În secţiile universitare clinice, laboratoarele clinice şi serviciile medicale clinice, funcţia de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical pentru care nu se poate aplica procedura prevăzută la alin. (7) din lipsa unui cadru didactic cu funcţie de predare sau în cazul în care există mai multe persoane care îndeplinesc condiţiile de a fi numite şi care deţin acelaşi grad didactic, funcţia se ocupă de către un cadru didactic universitar medical desemnat pe bază de concurs organizat conform prevederilor alin. (1)»”.

La nici o lună de la intrarea în vigoare a Legii 310/2022, la 14 decembrie 2022, Senatul UMFT are programată o ședință extraordinară în format online, pe platforma Zoom. 

Ultimul punct al ordinii de zi, nr. 20, sună astfel: „Solicitarea dlui prof. univ. dr. Marius Craina, nr. 30473/12.12.2022 privind aprobarea de către Senatul UMF Victor Babeș din Timișoara a propunerii în vederea ocupării de către acesta a funcției de șef secție la Secția clinică Obstetrică-Ginecologie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență«Pius Brînzeu Timișoara”.

Solicitarea lui Craina e ultima pe ordinea de zi de mâine

Craina: „E conform noii legi. Senatul propune, managerul avizează”

Președintele Senatului UMFT, prof. univ. dr. Marius Craina, supune aprobării senatorilor propunerea sa de a ocupa funcția de șef de secție la Maternitatea Bega.

Dacă facultatea va decide asta, Craina mai are nevoie de avizul managerului interimar al SCJUT, medicul Sorin Barac.

Barac este și cadru didactic la UMFT, șef de lucrări la Disciplina de Microchirurgie și Metodologia Cercetării Științifice, aflat astfel sub autoritatea celui care are nevoie de avizul său, președintele Senatului UMFT, prof. univ. dr. Marius Craina.

„E conform noii legi, în care senatul este cel care propune, iar managerul spitalului avizează”, a declarat, pentru Libertatea, Marius Craina. 

Foto colaj: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News