Pe 5 martie Tribunalul București a emis mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile pentru colonelul Florin Timu, șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Suceava. Decizia nu a fost definitivă și a fost atacată în instanță.
Însă la aproape o lună, magistraţii Înaltei Curţi de Casație și Justiţie au admis contestaţia depusă de colonelul Constantin Timu cu privire la decizia arestului preventiv. Aşa că şeful Serviciului de Protecţie Internă Suceava, a fost eliberat vineri din arest, potrivit Monitorul de Suceava.
O măsură similară a fost luată și față de comisarul-șef Radu-Ionuţ Obreja, care fusese arestat pentru 30 de zile în același dosar. Însă Obreja mai este sub puterea unui mandat de arestare și rămâne în continuare în arestul IPJ Suceava.
Colonelul Florin Constantin Timu a fost acuzat de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale) și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Mita: sume de bani între 2.000 și 90.000 de euro și un autoturism de 9.000 de euro
„În scopul asigurării protecției juridice a activității infracționale de corupție desfășurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, în perioada 2017-2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de șef al Serviciul Județean de Protecție Internă Suceava, ar fi pretins și, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuț, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani, cuprinse între 2.000 și 90.000 euro, și un autoturism în valoare de aproximativ 9.000 euro, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală”, se arată într-un comunicat al DNA.
Radu Ionuț Obreja, fostul șef de la Permise Suceava ar fi condus o rețea formată din polițiști și instructori auto care primeau șpagă pentru sală și traseu. Pentru promovarea probei de traseu, tariful era între 300 și 1.500 de euro, iar pentru proba scrisă, între 3.000 și 6.000 de euro, susțin procurorii.
Polițiștii au găsit în urma perchezițiilor din noiembrie aproape un milion de euro în locuințele percheziționate. Unele bancnote erau ținute în seif, altele – ascunse în pereți sau depozitate în ligheane, ori găleți.