Planul a fost „redactat și aprobat”, singurul lucru care a rămas este ordinul de a acționa, iar „atunci se poate întâmpla în câteva minute”, a afirmat oficialul ucrainean.

Budanov spune că, fără răcire, reactoarele nucleare de la Zaporojie se pot topi într-un interval cuprins între zece ore și 14 zile. Între timp, forțele rusești ar putea folosi „mijloace tehnice pentru a accelera catastrofa”, mai precizează șeful spionajului militar al Ucrainei, adăugând că „situația nu a fost niciodată atât de gravă ca acum”.

În urmă cu câteva zile, Budanov a afirmat că forțele rusești au minat suplimentar iazul de răcire al centralei.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a precizat însă că nu a fost descoperită nicio mină în timpul recentelor misiuni în zonă ale șefului său, Rafael Grossi.

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un mesaj transmis joi, 20 iunie, că a primit rapoarte ale serviciilor de informații ale țării sale, potrivit cărora Rusia ia în considerare să lanseze „un atac terorist” la centrala nucleară Zaporojie, cu scurgeri deliberate de radiații.

Specialiștii de la Institutul Pentru Studiul Războiului (ISW) spun că un incident deliberat cu radiații la centrala nucleară rămâne puțin probabil, dar este nu imposibil. Grupul de reflecție american a subliniat că o scurgere radioactivă ar fi dificil de controlat și ar putea afecta forțele rusești mai mult decât pe cele ucrainene, în funcție de condițiile de la momentul respectiv.

Centrala nucleară de la Zaporojie este cea mai mare din Europa și se află sub controlul rusesc de la începutul invaziei.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News