„România a eşuat la acest capitol, din punctul meu de vedere… Faptul că noi nu am predat arhiva fostei Securităţi unei instituţii, după 1989, în primii ani, a făcut ca această tranziţie spre democraţie să fie atât de grea şi de încercată în România. Îmi asum ceea ce spun. Cred că a fost o greşeală, a fost o greşeală pe care pot să o înţeleg pragmatic, din punct de vedere politic, pentru cei care au făcut atunci, dar pentru mine, ca cetăţean care eram în stradă şi luptam pentru drepturi şi libertăţi civile şi pentru democraţie, cred că a fost o greşeală.

Sunt momente când e nevoie de decizii dure, care să despartă apele. Nu s-a întâmplat acest lucru. Nu s-a întâmplat nici peste ani. Nu există o explicaţie onestă pe care cineva să o dea astăzi, în care să spună de ce nu aţi predat arhiva”, afirmă șeful SRI, Eduard Hellvig, în podcastul SRI realizat de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Marincea.

Șeful SRI susține că instituția încearcă de ani să predea ce mai deține, dar că i se transmite dinspre CNSAS că nu are spațiu pentru a o prelua. 

„Acum, sigur, noi încercăm să predăm CNSAS-ului, pot să spun deja de ani de zile, ce avem şi mi se spune că nu există spaţiu. Acum, cu tot respectul, dacă vrem să nu primim sau să luăm arhivele, putem să avem tot felul de argumente. Eu am spus că mai dau un termen celor care ar trebui să preia această arhivă, iar, dacă acest lucru nu este posibil, o să le pun la dispoziţie un spaţiu de la noi pentru CNSAS, ca să fiu sigur că aceste arhive nu mai sunt la SRI, astfel încât să terminăm definitiv cu această discuţie publică cu privire la dosare pe care serviciile de informaţii le au şi le folosesc ca să-şi atingă obiectivele. E un subiect sensibil pe care eu, personal, nu sunt dispus să mi-l asum ascunzându-l. Nu am nicio obligaţie, nu am nicio datorie, nu am nimic de ascuns în ceea ce priveşte arhivele CNSAS, arhivele fostei Securităţi care trebuie să fie la CNSAS, şi, ca atare, am toată disponibilitatea să predau aceste arhive”, adaugă Hellvig.

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

Ceea ce a făcut Securitatea ca şi mecanism de lucru asupra societăţii româneşti a fost abominabil, iar oamenii trebuie să înţeleagă de unde am plecat, ca să ştim unde să ajungem. 

Eduard Hellvig, șeful SRI:

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI