ComenteazăÎntr-un moment ca acesta de criză se vede de ce țările ca Ungaria, Polonia sau Slovacia au procedat corect atunci când au privit industria farmaceutică drept una strategică. La noi, politica de dezindustralizare a fost cvasicriminală. Cinstit vorbind, trăim din fabricile de medicamente făcute înainte de 1989 și care au avut șansa să intre pe mâna unor investitori strategici și nu să fie distruse, ca în alte domenii
Dragoș Damian:
-Domnule Damian, ce medicamente poate produce România în acest moment, în cazul în care vor fi probleme cu importurile?
-Cele 20 de fabrici din România, fie că sunt deținute de acționari străini sau români, produc cam 50-60% din volumul de medicamente consumate în țară.
-Ca volum, dar ca diversitate cât acoperiți din plaja de boli?
-România își poate produce aproape toată plaja de medicamentele, cu unele excepții desigur. Problema e, însă, la stocuri.
Am avut șansa și ne-am aprovizionat cu materii prime ceva mai mult decât de trei luni, perioada practic obligatorie. Am fost anul nou chinezesc și știam că va fi o pauză. Dar, chiar și așa, avem stocuri de materii prime doar până în iulie-august.
Dragoș Damian:
-Și mai puteți cumpăra? Se livrează acum?
-E complicat și răspunsul trebuie nuanțat. China și India produc cam 60% din materiile prime pe plan mondial pentru medicamente. Ele cumulează 37% din populația globului și avem semnale că ambele țări au început să-și păstreze mult pentru ele din cauza crizei. Se produc materii prime și în alte părți: Germania, Spania, Italia…
-Din Italia se mai poate aduce materie primă?
-Transporturile justificate vor continua. Însă evident că sunt probleme. Și de preț. De pildă, la furnizorii din Europa, Paracetamolul este cu 25% mai scump, Ibuprofenul cu 50%, iar Carbamazepina e mai scumpă cu 60%.
-Dar…
-Și mai e ceva. Chiar și fabricile de materii prime din Europa, aduc precursori chimici tot din India și China. Asta e ca urmare a faptului că în ultimii 10-15 ani s-au relocat fabrici din Vest înspre Asia.
Nu vreau să panichez pe nimeni, dar urmează o perioadă complicată cu medicamentele. Pe de o parte, în România avem șansa unei gândiri corecte, care a existat înainte de 1989. Nu e vorba de vreo nostalgie. Dar adevărul e că atunci s-au făcut actualele fabrici mari, și fiecare a fost axată pe ceva, ca să putem acoperi tot: Iașiul pe antibiotice, Clujul pe injectabile și boli de inimă…
Dragoș Damian:
-În ultimii ani, statul a făcut ceva?
-În privința fabricilor, nimic. Acesta e adevărul. Norocul a fost că aceste fabrici au ajuns la niște investitori strategici, serioși, fie străini, fie SIf-uri, și s-au putut dezvolta. Dar, față de Ungaria, Polonia sau Slovacia, nu ne-am mișcat în ultimele decenii. Dau oamenilor un exemplu: noi exportăm medicamente de 350 de milioane de euro anual, iar Ungaria, de 1,2 miliarde. Apropo de capacitatea de producție.
-Rezumând, avem capacitatea de a produce în țară medicamente pentru nevoile esențiale ale populației?
-Da, dar depindem de materiile prime. Ce nu avem însă, ce nu au spitalele, sunt materialele sanitare. Acestea vin, aproape integral, din import.
-La ce vă referiți?
-La tot. La botoșei, halate, seringi, măști…
De la linoleul special de pe jos și până la paturile din spitale, de la liniile de perfuzie și până la echipamentele electonice mai complicate, aproape toate materialele sanitare ne vin din import și sunt probleme acum.
Dragoș Damian:
-Bun, dar ideea nu e că statele se vor izola, să nu cădem în zona izolaționismului.
-Da, înțeleg. Nu asta spun, dovadă că noi, la Terapia, fiind parte dintr-un grup mare internațional, folosim resursele internaționale ca să aducem ce ne trebuie în vremurile acestea tulbure. Sigur că există solidaritate. Dar, ca țară, puteam să fim mult mai bine pregătiți, dacă guvernanții se raportau altfel în ultimele decenii la industrie, în general. Raportarea lor a fost fiscală, să ia banii. Și uite că vine un moment ca acesta.
Foto: Shutterstock