În acest moment 118 oameni lucrează la definitivarea primului pod din direcţia Piaţa Sudului-Mihai Bravu-Dristor.
Ultimele segmente de arc ale podului metalic au fost montate în nopţile de marţi spre miercuri şi miercuri spre joi. În paralel, muncitorii execută lucrările necesare pentru ridicarea celui de-al doilea pod.
Proiectul presupune realizarea a două poduri supraterane paralele pe direcţia Inelului Principal de Circulaţie (Soseaua Mihai Bravu, Calea Văcăreşti), de câte 2 benzi de circulaţie pentru fiecare sens. Primul pod (Calea Văcăreşti-Mihai Bravu) are o lungime de 675,40 m, iar cel de-al doilea pod 687,70 m ( Mihai Bravu-Calea Văcăreşti). Lăţimea celor două poduri este de 7,80 m. Cele două pasaje rutiere vor supratraversa Splaiul Unirii/Râul Dâmboviţa, precum şi intersecţia Prelungirea Şoselei Mihai Bravu cu Calea Văcăreştilor. Data finalizarii proiectului: decembrie 2014.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News