Vloggerul Andrei Șelaru - Selly a acționat în instanță postul România TV și solicită stației daune de 100.000 de euro pentru, spune el, “prejudicii de imagine”, potrivit site-ului Paginademedia.ro.
Potrivit sursei citate, acțiunea lui Selly, depusă la Tribunalul București, vine după seria de materiale și de burtiere puse de România TV, după ce postul a preluat, fără să verifice, un material în care părea că vloggerul era implicat în accident.
Ulterior, Selly a dezvăluit că a fost o farsă făcută tocmai pentru a dovedi că postul TV preia informații fără să le verifice (multe titluri au picat însă în această farsă, pe lângă postul de știri).
“După farsa cu accidentul, cei de la România TV au pornit o campanie de linșaj mediatic la adresa mea. Le cer 100.000 de euro daune morale, pentru afectarea imaginii mele, pentru impactarea reputației”, a declarat Selly pentru Paginademedia.ro
“Pe lângă cei de 100.000 de euro, mai am câteva cereri. Una este obligarea România TV să difuzeze, pe cheltuiala lor, hotărârea definitivă, în termen de cinci zile de la emitere și plata cheltuielilor de judecată”, a continuat el.
Vloggerul Selly a dat în judecată, pe 20 octombrie, Societatea Ridzone Computers SRL, cea care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii de ştiri România TV.