Podul de la Zvoriștea, aflat la granița dintre județele Suceava și Botoșani, prezintă în prezent probleme de siguranță, astfel că traficul este restricționat pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe osie.
„Semaforizarea de la podul peste Siret din Zvoriștea este compromisă, deoarece, la nici 24 de ore de la instalarea semafoarelor, persoane neidentificate încă au sustras bateria unuia dintre semafoare de pe partea dinspre jud. Botoșani”, a anunțat joi DRDP pe pagina sa de Facebook.
Podul, care are o lungime de 172 de metri şi o lăţime a părţii carosabile de şase metri, a fost construit pe grinzi metalice în 1933 şi nu a fost reabilitat sau modernizat, conform Agerpres.
La kilometrul 22+859 de pe DN 29A, în apropierea actualului pod de la Zvoriștea, va fi construit un nou pod. Investiţia va fi realizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar Consiliul Județean (CJ) Botoșani a emis deja certificatul de urbanism pentru acest obiectiv, fiind în lucru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție.