Primăria Municpiului Bucureti (PMB) a precizat, prin intermediul unui comunicat, că niciun pieton nu a avut de suferit, în urma incidentului, iar stâlpul care susținea semaforul și care a fost dislocat va fi înlocuit „în perioada imediat următoare”.
Potrivit sursei citate, o echipă a Administrației Străzilor a mers deja la fața locului pentru a remedia situația și pentru a face verificări, astfel încât să fie stabilită cauza.
„Stâlpul care susținea semaforul pietonal a fost dislocat și va fi înlocuit în perioada imediat următoare, iar în acest moment intersecția este funcțională, circulația se desfășoară în condiții de siguranță”, susține Primăria Capitalei, citată de Hotnews.ro.
Instituția mai spune că pentru a evita noi astfel de incidente vor fi verificați toți stâlpii care susțin semafoarele din București.
La sfârșitul anului trecut, a fost risc de accidente în Capitală după ce, timp de două zile, sistemul de semaforizare a fost accesat ilegal! Atunci, Primăria Capitalei a depus plângere penală.
Citește și… #salvatipipera / Cum perturbă traficul semaforul “imposibil”: cinci maşini la 120 de secunde – VIDEO