Persoanele selectate vor avea șansa să participe la un proiect pe care echipa TIFF îl pregătește în 2016.
Preselecția este una deschisă, nefiind importantă experiența anterioară în lumea filmului sau a teatrului și nici domeniul de activitate curent al doritorilor. Pot participa toți cei care studiază sau lucrează la Cluj, având aici domiciliul stabil.
„Este o invitație deschisă tuturor celor cărora prietenii le spun de ani buni că seamănă cu unul din personajele alese de noi, chiar dacă nu au urcat niciodată pe o scenă sau prin fața unui aparat de filmat. Acum e momentul să profite de această calitate! Îi încurajăm pe doritori să vină într-o ținută cât mai apropiată de cea din film, însă numai dacă este posibil — machiajul sau costumul nu vor fi în nici un caz o condiție eliminatorie”, a explicat Cristian Hordilă, managerul TIFF.
Toți cei care cred că seamănă cu unul din personaje precum Harry Potter (Daniel Radcliffe), Mia Wallace (Uma Thurman) din „Pulp Fiction”, Forrest Gump (Tom Hanks) din filmul omonim, Don Lockwood (Gene Kelly) din „Singing in the Rain” sau The girl (Marilyn Monroe) din „The Seven Year Itch” sunt invitați la un casting organizat la Casa TIFF în zilele de 9, 10, 11 și 12 decembrie, între orele 14,00 — 20,00.
Din lista personajelor mai fac parte Amélie Poulain (Audrey Tautou) în „Amelie”, Jack Dawson (Leonardo Di Caprio) și Rose DeWitt Bukater (Kate Winslet) din „Titanic” (scena de la prova navei), Travis Bickle (Robert De Niro) în „Taxi Driver”, Terminator (Arnold Schwarzenegger) în seria „Terminator”, Marion Crane (Janet Leigh) în „Psycho” (scena dușului), Louise (Susan Sarandon ) și Thelma (Geena Davis) în ‘Thelma și Louise.

 
 

Urmărește-ne pe Google News