Foarte mulţi dintre credincioşi au considerat aceasta drept un ‘semn bun, mai ales că în ziua în care Benedict al XVI-lea a anunţat că se retrage de la conducerea Bisericii Catolice, un fulger a lovit domul catedralei Sf. Petru.
Despre noul papă Francisc, cardinalul Jorge Bergoglio, publicaţia Catholic Online scrie că în Argentina el era cunoscut pentru opoziţia sa fermă faţă de avort şi eutanasie, informează Agerpres.ro.
Cardinalul Bergoglio a susţinut poziţia Bisericii Romano-Catolice, care condamnă homosexualitatea, a criticat adoptarea în 2010 a unei legi care permite căsătoriile homosexuale, a susţinut ca acestor cupluri să le fie interzis să adopte copii, dar, de asemenea, s-a pronunţat pentru o atitudine respectuoasă faţă de minorităţile sexuale.
Cardinalul a predicat iubirea creştină pentru aproape şi a rămas în amintirea multora atunci când în 2001 a vizitat un spital, unde a spălat şi sărutat picioarele a 12 bolnavi de SIDA.

Cine este Papa Francisc I?

Jorge Mario Bergoglio are 76 de ani şi este de origine argentiniană. Din 1998, Jorge Mario Bergoglio a fost Arhiepiscop de Buenos Aires, fiind numit cardinal în 2001. El este iezuit şi ca un omagiu adus întemeietorului Companiei lui Isus (Ordinul Iezuit), sfântul Francisc din Assisi, noul papă a decis ca numele lui să fie Francisc I.
Este vorba de primul papă care provine din afara Europei şi de primul iezuit care devine Suveran Pontif.
În prima declaraţie pe care acesta a făcut-o de la balconul bazilicii Sfântul Petru, Francisc I i-a mulţumit predecesorului său, Benedict al XVI-lea.
„Cardinalii au venit să mă caute la capătul lumii”, a declarat noul Suveran Pontif, după care a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro.
Francisc I a lansat un apel la „fraternitate” şi „prietenie” în cadrul Bisericii.
Francisc I este cel de-al 266-lea Suvern Pontif şi alegerea lui pune capăt celor patru săptămâni agitate, care au început odată cu anunţul-surpriză, din 11 februarie, privind retragerea Papei Benedict al XVI-lea la vârsta de 85 de ani.
Începând de marţi, cardinalii au fost izolaţi de restul lumii, rămânând fără telefoane mobile şi având interdicţia absolută să comunice cu cineva de afară. Ei au fost găzduiţi la reşedinţa Sfânta Marta, un fost ospiciu situat în spatele Bazilicii Sfântul Petru şi l-au ales pe noul Pontif după cinci runde de vot.
Mii de persoane se îndreaptă către Piaţa Sf. Petru, cu steaguri. Lumea se îmbrăţişează pe străzi şi strigă „Trăiască noul Papă!”
Potrivit presei italiene, Papa emerit, Joseph Ratzinger, retras la reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo, la sud de Roma, a urmărit la postul de televiziune al Vaticanului transmisia ceremoniilor de la care a lipsit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News