Decizia Senatului vine după ce Curtea Constituţională a României a admis pe 24 martie sesizările PSD și a stabilit că institutul condus de Ion Iliescu nu poate fi desființat, iar actul normativ se va reîntoarce în Parlament.
Pe 24 martie, vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu, a declarat pentru Libertatea că „o să mai dureze două-trei luni, dar vom rezolva”.
„Trebuie prin proiect de lege, îl depunem acum și până va trece de Cameră, de Senat, îl băgăm în procedură de urgență, iar după părerea mea, până la vacanța de vară, avem institutul desființat”, spunea Gorghiu.
Traseul desființării Institutului Revoluției Române din 1989
Institutul Revoluției Române a fost înființat pe 17 decembrie 2004 și a fost desființat pe 31 decembrie 2019, prin Ordonanță de Urgență a Guvernului condus atunci de Ludovic Orban.
Pe 10 iunie 2020, Senatul a respins, în calitate de for decizional, OUG 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române.
În octombrie 2020, președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii prin care a fost respinsă OUG privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu și de Gelu Voican Voiculescu, ambii trimişi în judecată în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989.
Pe 18 februarie 2021, Partidul Social Democrat a sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest act normativ. Pe 24 martie, CCR a stabilit că institutul condus de Ion Iliescu nu poate fi desființat, iar actul normativ se va reîntoarce în Parlament.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!