Proiectul de lege, inițiat de un grup de parlamentari de la USR, a fost adoptat luni, 24 aprilie, de Senatul României, în plen, cu 94 de voturi „pentru” şi o abţinere, transmite Agerpres.

Potrivit iniţiatorilor propunerii legislative, interesele României în străinătate trebuie să fie reprezentate de un corp de profesionişti pregătiţi la cele mai înalte standarde.

„Multilingvismul este o politică asumată la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, în sensul în care ni se arată clar din poziţia Comisiei Europene că cunoaşterea limbilor străine joacă un rol vital în sporirea capacităţii de inserţie profesională a mobilităţii”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Proiectul de lege este o modificare a Legii 269/2003 și urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 
 

Urmărește-ne pe Google News