Potrivit iniţiativei legislative, ”ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”.

De asemenea, se majorează cu o treime şi pedeapsa pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare.

Sunt majorate pedepsele şi pentru cei care săvârşesc infracţiuni faţă de membrii familiilor cadrelor didactice. Pentru ca pedepsele faţă de aceste agresiuni să poată fi majorate, cadrele didactice au fost învestite, prin legea lui Şerban Nicolae, cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Şerban Nicolae şi-a motivat proiectul prin faptul că agresiunile împotriva cadrelor didactice sunt un fenomen ”aflat în amplificare” şi că, pentru a combate acest lucru, e nevoie de înăsprirea pedepselor.

Propunerea legislativă a fost adoptată deja de Camera Deputaţilor, forul decizional fiind Senatul. Dacă va primi și votul plenului, proiectul va fi trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.

 
 

Urmărește-ne pe Google News