“După toată nebunia asta trebuie să începem să construim țara pe baze corecte de contributivitate pentru toate sistemele sociale. Nimeni nu are curajul să pună degetul pe ,i și să spună că în țară avem oameni apți de muncă care primesc ajutor social, pensionari cu statut special sau persoane cu handicap, declarate peste noapte, și care beneficiază de avantaje de la stat. Peste toate aceste probleme, a mai apărut una, o problemă nerezolvata de ani ani de zile. Situația românilor plecați în afara țării. A celor fără un loc de munca stabil, adică FĂRĂ ACTE. O parte dintre ei s-au intors în aceste zile acasă. Foarte bine!”, scrie Cătălin Lucian Iliescu, pe Facebook.

Senatorul PMP își înăsprește tonul cu fiecare frază: “Avem nevoie de forță de muncă. Câți dintre ei au avut contracte de muncă în țările de unde au venit? Oamenii serioși care îndeplinesc condițiile societății din țara în care și-au făcut un rost, acceptă regulile țărilor respective și au rămas acolo. Am o vagă impresie că s-au întors acasă doar cei care lucrau la negru. Oameni care nu au contribuit niciodată la stat, dar azi se folosesc de protecția socială din România. Sunt spitalizați în caz că au probleme și lista poate continua. Reforma în acest domeniu trebuie să vină în cât mai scurt timp. Astfel, vom fi doar unii care ne plătim contribuții la sistemul de Stat și alții care se folosesc de ele.”

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

Ușor-ușor, senatorul din partidul lui Traian Băsescu ajunge să-i facă pe unii dintre cei întorși în țară infractori.

Sunt indivizi care figurează chiar pe listele celor dați in urmărire generală de Poliție. Personajele amintite sunt o pată pe obrazul nostru al tuturor

Cătălin Lucian Iliescu, senator PMP

“În plus, am văzut zilele acestea că vin cu niște aere de superioritate de zici ca noi suntem datori la ei. Vezi cazul tinerei din Moinești, venită din Italia. Am mai văzut un caz ieri și m-a revoltat! Un grup de indivizi se lăudau că au fentat polițiștii de la Vamă, spunându-le că au sosit din Ungaria în loc de Italia, neconștientizând căt rău fac. Odată întorși acasă pun în pericol viața părinților, copiilor, prietenilor lor. Am văzut că unii recurg la alte mijloace de existență, nu tocmai “ortodoxe”, pentru a se întreține în țările unde aleg să trăiască. Sunt indivizi care figurează chiar pe listele celor dați in urmărire generală de Poliție. Vreau să menționez că am toata stima pentru cei care muncesc legal, dar personajele amintite sunt o pată pe obrazul nostru al tuturor. Dacă nu facem nimic ne afundăm și mai mult în “mocirlă”! Suntem în UE doar cu numele în domeniul libertății forței de muncă. În țările europene se acceptă la greu munca la negru. Când dau de greu și văd că nu vine salvarea, deoarece nu au contracte de munca, implicit nu au contribuit dau fuga acasă. Aici e perfect pe banii contribuabililor. Și noi vrem să prospere țara. Așa nu va prospera niciodată.”, concluzionează Iliescu.

„Filozofia” lui Călin Georgescu și marea răzbunare
Recomandări
„Filozofia” lui Călin Georgescu și marea răzbunare

Cătălin Lucian Iliescu a ajuns senator în vara anului trecut după demisia lui Traian Băsescu, devenit europarlamentar. Înainte, Iliescu fusese

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Mesajul astrelor pentru zodii, 19 ianuarie 2025. Planuri mari pentru Fecioare, situație neprevăzută pentru Capricorni
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 19 ianuarie 2025. Planuri mari pentru Fecioare, situație neprevăzută pentru Capricorni
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI