Asta se întâmplă săptămâna aceasta, când, probabil, “obosiţi” după minivacanţa de 1 Mai, senatorii şi deputaţii au hotărât să nu vină la muncă, ci să participe la startul campaniei electorale pentru alegerile locale din 10 iunie. Chiulul masiv al senatorilor şi deputaţilor, pentru care plătim bani grei din buzunarul nostru, a fost pus de aceştia pe seama faptului că noul guvern condus de Victor Ponta a scos de pe ordinea de zi toate legile trimise spre a fi votate de fostul executiv, iar ei ar fi rămas, chipurile, fără obiectul muncii. Nimic mai neadevărat, pentru că uitându- ne pe lista legilor aflate în aşteptare să fie dezbătute de aleşii noştri am descoperit zeci de proiecte legislative ce puteau fi discutate, din care enumerăm câteva: “Propunere legislativă privind sistemul unitar de pensii publice”, “Propunere legislativă privind asistenţa socială”, “Legea privind gestionarea câinilor comunitari”, “Propunere legislativă privind acordarea tichetelor de masă”. Un parlamentar primeşte lunar, ca indemnizaţie, aproape 6.000 de lei brut, la care se adaugă suma forfetară, de încă 9.000 de lei (pentru plata şoferilor, secretarelor şi a consilierilor), plus cazare gratis la hoteluri de lux din Capitală.
Totodată, parlamentarii mai beneficiază şi de transport, precum şi de abonament telefonic gratuit. Săptămâna de vacanţă plătită ne-a scos din buzunar aproximativ 1.500 de lei brut de ales, deci în total vreo 675.000 de lei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI