Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, a anunţat, ieri, că în mod sigur, pe modelul adoptat în campania electorală pentru europarlamentare, senatorii vor avea undă verde pentru activitate în teritoriu şi în campania pentru prezidenţiale, în luna octombrie şi în turul doi al luptei pentru Cotroceni.
În tot acest timp, când parlamentarii se gândesc din nou la vacanţă, sute de legi stau în sertare, aşteptând vremuri mai bune în care să fie dezbătute şi votate.
Unele dintre aceste proiecte sunt foarte importante, cum ar fi majorarea alocaţiilor pentru copii la 200 de lei lunar, exploatarea de la Roşia Montană, amnistierea şi graţierea unor pedepse, recuperarea unor procente din impozitul pe venitul din salarii sau reforma în domeniul sănătăţii.