Desi sunt tinuti „din scurt” de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, atunci cand este vorba de noi achizitii, senatorii tot au reusit ca din luna iunie 2002 pana in mai 2003 sa incheie contracte, unele finalizate, altele in curs de finalizare, in valoare de 96 de miliarde de lei.
Achizitiile pe care le-a facut Senatul intr-un an de zile se ridica la aproape 100 miliarde lei. Se pare ca „domeniul” cel mai „tocator” de bani in aceasta perioada este cel al informatizarii, domeniu care cuprinde si cumpararea de calculatoare. Astfel, aici s-au cheltuit usor peste 24 de miliarde de lei. Birourile senatoriale, de fapt dotarea acestora, a insemnat alte 27 de miliarde de lei. Pentru departamentul tehnic-administrativ s-au alocat si cheltuit alte 6 miliarde de lei, in conditiile in care Senatul a renuntat la a mai cumpara sistemul de iluminat exterior, care ar fi costat 80 de milioane de lei.
Tot la capitolul „renuntari” poate fi trecut si un aspirator multifunctional, care daca ar fi fost cumparat ar fi costat 85 de milioane de lei. De asemenea, s-a hotarat sa nu mai fie cheltuite 72 de milioane pentru cumpararea unor fotolii noi. Cu toate aceste „cedari”, exista in birourile din Senat, de exemplu, masini de tocat hartie care sunt insa mai mult de decor, nefiind utilizate.
Un alt domeniu spinos la care nu se doreste sa se renunte, dar nefinalizat inca, este cel privind aprovizionarea cu benzina. Pentru ca subcapitolul „carburanti” este destul de spinos, aici cheltuindu-se sume frumusele, multe din acestea fiind pe bonuri valorice, exista o propunere privind infiintarea unei statii mobile de benzina la Senat. Se doreste astfel reducerea costurilor, asigurarea unui combustibil de calitate si eliminarea mersului la statiile de benzina. Senatul se aprovizioneaza numai in reteaua Petrom. Propunerea nu s-a discutat insa cu lux de amanunte, fiind in studiu.
Daca la sistemul de iluminat exterior s-a renuntat, nu la fel s-a intamplat in cazul sistemului de alarme auto. Pentru acesta s-au cheltuit 10,5 miliarde. O diferenta de 1,38 miliarde s-a dus pe noile telefoane pe care le au senatorii. Suma a fost destul de mica deoarece au fost evaluate si predate cele vechi. La fel s-a intamplat si cu recentele autoturisme Leganza care au inlocuit vechile Passat. Desi nu se ridica la nivelul catargului pe care il vor avea, deputatii si senatorii au dat bani pentru un catarg, dar mult mai mic. Achizitionarea acestuia a costat Senatul doar 14 milioane.