John McCain a fost supus unei intervenții în vederea scoaterii unui cheag de sânge de deasupra ochiului său stâng. Medicii au descoperit atunci o tumoare malignă, glioblasfom, care va necesita chimioterapie sau o radioterapie, potrivit Mayo Clinic de Phoenix, în Arizona, statul pe care John McCain în reprezintă în Senat.
„Medicii senatorului spun că se reface în urma operaţiei ‘incredibil de bine şi că starea sa de sănătate generală este altfel excelentă”, a anunţat clinica.
Acesta nu este primul cancer de care suferă John McCain. El a avut melanom în anii 90 şi 2000, care a remis. Vârsta şi starea sa de sănătate au fost un subiect al campaniei prezidenţiale din 2008, în care a fost înfrânt de Barack Obama. Fostul lider de la Casa Albă a fost primul care a reacționat după acest diagnostic.
Citește și: A omorât un om și nici nu a știut. Primele imagini cu tânărul care a ucis un turist într-un autobuz din Constanța
„John McCain este un erou american şi unul dintre luptătorii cei mai curajoşi pe care-i cunosc. Cancerul nu ştie cu cine are de a face. Fă-l să trăiască un infern, John”, a scris Barack Obama într-un mesaj postat pe Twitter.
Totodată, președintele Donald Trump, care se află în relații tensionate cu McCain, a afirmat într-un comunicat că senatorul a fost „întotdeauna un combatant”.
„Melania şi cu mine îi trimitem gândurile şi rugăciunile noastre senatorului McCain, lui Cindy şi întregii sale familii. Fă-te bine repede”, a spus liderul de la Casa Albă. De altfel, sute de mesaje au apărut pentru senatorul american, din ambele tabere politice.
Și fostul președinte american Bill Clinton a reacționat la aflarea veștii despre boala lui McCain. „Așa cum ne-a demonstrat întreaga sa viață, nu pariați împotriva lui John McCain. Cele mai bune urări pentru o recuperare rapidă!”, a transmis Bill Clinton.
Cine este John McCain
John McCain a fost ales pentru prima oară în 1992 în Camera Reprezentanţilor, ca fost pilot proaspăt pensionat al Marinei americane (US Navy). Din 1986 el a fost constant reales de alegătorii din Arizona în Senat, unde a devenit unul dintre piloni în probleme de Apărării şi Politicii Externe.
El este în prezent preşedintele Comisiei Apărării din cadrul Senatului.
Un apărător neînduplecat al bugetului Apărării, un susţinător înfocat al Războiului din Irak, el apără o viziune de „şoim” în politica străină și este un denunţător aprig al regimului lui Vladimir Putin, ceea ce a condus la introducerea în 2014 pe o listă cu americani sancţionaţi de Rusia.
„Îmi imaginez că asta înseamnă să spun că vacanţa mea de primăvată în Siberia s-a anulat”, a reacționat el ironic la acest anunț.
De la alegerile prezidenţiale din 2018 şi presupusele atacuri cibernetice ruse, pare mai puţin jovial, iar uneori nerăbdător în faţa întrebărilor repetate despre Donald Trump, cu care a avut probleme.
În timpul campaniei electorale, Trump a pus în discuţie statutul de „erou” al lui John McCain, pentru că a fost „capturat”.
În 1967, avionul pilotat de John McCain a fost doborât deasupra Hanoiului. El a rămas prizonier al regimului comunist până în 1973, o captivitate în cursul căreia a fost supus la tortură, ale cărei sechele, pe unul dintre braţe, sunt încă vizibile.
Citește și: EXCLUSIV/ Mădălina Ghenea își plimbă fiica prin lume din primele luni de viață. Crescută în confortul unui iaht de 8 milioane de euro