”Dragnea a dat ordin că săptămâna viitare să se aprobe ordonanță care GARANTEAZĂ desființarea administratorilor privați de pensii.

Prin această ordonanță Dragnea introduce o nouă definiție pentru “administratorul special” = NAȚIONALIZAREA pensiilor private.

Și .. aici este mizeria, Fondul de Garantare poate să fie și «administrator special».

Acum est clar de ce a «prelungit» perioada până la care administratorii privați de pensii trebuie să aducă în plus la capitalul social 800 de milioane de euro.

Trebuia să apară întâi «administratorul special» în această formă.

Această ordonanță apare după ce administratorii privați de pensii au anunțat acum o săptămâna că se vor retrage din România dacă guvernul nu renunta la ABERAȚIA cu capitalul social.

Această ordonanță este DOVADĂ că PSD a premeditat eliminarea adminitratorior privați din piață.

PENSIILE voastre prvat urmează să treacă în câteva luni la “administratorul special” = STAT! ACUM apare și cadrul legal.

NAȚIONALIZARE!

Este doar un exemplu din ce ne aștepta în perioada următoare. Sunt în plină dictatură”, a scris Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Administratorul special este cel care ar prelua activitatea fondurilor de pensii, la ordinul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Guvernul a pus ochii pe pușculița de 10 miliarde de euro

Reamintim, Ordonanța 114, adoptată la finele anului trecut, instituie administratorilor de pensii private de la Pilonul II să își majoreze capitalul cu 800 de milioane de euro.

Ulterior, Guvernul a amânat termenul până la care să aducă banii de acasă, dar nu a eliminat majorarea de capital.

Administratorii de la Pilonul II au amenințat că se vor retrage din România dacă măsurile rămân în vigoare.

În final, autoritățile au adoptat și o măsură prin care românii pot să aleagă dacă să mai continue la Pilonul II sau să se mute la Pilonul I. Specialiștii arată însă că o astfel de mutare înseamnă că vor avea o pensie mai mică la bătrânețe.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI