”Am fost supusă diferitelor forme de hărţuire sexuală în atâtea contexte, profesionale şi personale, și de atâtea ori, că am avut nevoie de terapie ca să înţeleg că nu era vina mea”

Florina Presadă a povestit pentru Libertatea despre momentul în care a decis să posteze pe pagina de Facebook mărturia abuzurilor la care a fost supusă, de-a lungul vieții. ”Mi-a fost teamă de reacțiile oamenilor. Și au fost câteva reacții, dar de fiecare dată dădeau vina pe victimă”, a spus ea.

Aceasta este mărturia senatoarei: ”Am fost supusă diferitelor forme de hărţuire sexuală în atâtea contexte, profesionale şi personale, și de atâtea ori, că am avut nevoie de terapie ca să înţeleg că nu era vina mea şi nici a ceea ce purtam sau spuneam, ca să pot începe să port fuste şi tocuri din nou. În adolescenţă circulam des cu troleibuzul de la mine din cartier spre centru, unde era liceul meu, şi înapoi. Şi se mai întâmpla să nu am abonament sau tichet. Într-o seară am rămas singură în autobuz cu o echipa de cinci controlori. O dată ajuns troleibuzul la capăt, şoferul a închis toate uşile şi a plecat, cred fără să ştie ce se întâmpla, iar eu am rămas cu cei cinci care au început să mă caute de buletin şi bani prin toate buzunarele, începând cu buzunarele de la haină până la buzunarele de la spate de la pantaloni”, a scris Florina Presadă, pe pagina de socializare.

Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați
Recomandări
Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați

Ea povestește că, altă dată a trebuit să ia un interviu unui „artist” cunoscut, lucrând în timpul liceului la Radio România Tineret.

”Acesta m-a invitat în atelierul lui într-o seară. După câteva minute, s-a apropiat de mine şi pur şi simplu m-a întins pe patul lui din atelier. După facultate, am avut diverse slujbe în diferite firme. Într-o seară, rămasă singură cu unul dintre directori într-o astfel de firmă, acesta îmi cere să vin la el în birou, să îi pun un pahar de whiskey şi să încui uşa biroului după mine, că am nişte „ciorapi mişto”. Şi tot aşa. Şi tot aşa. Am discutat lucrurile astea nu cu părinţii sau profesorii mei, de care îmi era ruşine, ci cu surorile mele, care se confruntau cu aceleaşi situaţii. Deveniseră cumva normale pentru noi. Mă tot întrebam ce anume îi face pe oamenii ăştia să creadă că îmi pot face sau spune lucrurile astea. Ce anume din ce făceam sau spuneam îi îndemna la astfel de comportamente şi cum ajungeam eu în astfel de situaţii?
Aşa că peste timp, am început să port numai pantaloni, ţinute care să ascundă faptul că aş fi într-un fel femeie, care să arate că sunt o persoană serioasă, care doreşte să îşi vadă de treaba ei. Fustele scurte au ieşit din repertoriu rapid, un obiect pe care îl consideram vinovat de ce mi se întâmplă, deşi dacă mă uit în urmă, de fiecare dată când ajunsesem în contexte de hărţuire, nici măcar nu purtam fustă sau fustă scurtă”, a spus ea.

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

Florina Presadă a recunoscut că a apelat la un psiholog pentru a face față acestei traume.

”Nu mi-am dat seama de comportamentul meu, de ascundere, până nu am văzut un psihoterapeut. Atunci mi-am amintit de toate. Și tot atunci mi-am amintit că îmi place să port fuste şi câteodată tocuri înalte. Că n-ar trebui să conteze ce port. Şi am reînceput să port ce îmi place. Din troleibuz am scăpat pentru că din spate a venit un altul iar şoferul s-a întors ca să mute troleul mai în faţă şi atunci am putut să îi bat în geam să mă lase să ies, cu cei 5 în cârca mea. Din acel atelier am scăpat când i-am spus artistului că înregistrez ce spune.

Iar cu directorul am rezolvat-o simplu. I-am dat paharul de whiskey, am plecat pe uşă spunându-i că mă duc la toaletă, iar a două zi i-am făcut plângere către superiori şi mi-am dat demisia. Dar hărţuirea ia multe forme şi e atât de ubicuă şi insidioasă, că începem să o acceptăm ca pe un fapt al vieţii. Pentru că multe femei nu știu încă, probabil, cu ce se confruntă, am ales ilustrarea de mai sus, cu câteva exemple personale, pentru a le spune că nu sunt singure, că pot și trebuie să vorbească despre asta, și că putem schimba, desigur, în timp, situația”, a spus ea.

Ultimele cuvinte ale unor români dispăruți în inundațiile din Spania: „Sunaţi la 112, nu scăpăm din asta”
Recomandări
Ultimele cuvinte ale unor români dispăruți în inundațiile din Spania: „Sunaţi la 112, nu scăpăm din asta”

”Nu ne dăm seama că o remarcă, un fluierat pe stradă înseamnă o agresiune la adresa persoanei căreia i se adresează”

Senatoarea USR afirmă că, în cazul violenței domestice, este obligatoriu să intervină imediat ordinul de restricție, prin care victima să poată sta departe de agresor.

”În România, o dată la 30 de secunde o femeie este victimp a unei agresiuni sexuale, și o dată la 4 ore, o femeie este victima unui viol. Este o statistică înfiorătoare. La nivelul anului 2015, datele oficiale arătau că 600.000 de românce au fost victime ale unei agresiuni sexuale. Acestea sunt datele oficiale. Asta înseamană că, dincolo de cazurile oficiale, raporttate la Poliție, există multe alte cazuri care nu au ajuns să fie raportate”, a mai spus senatoarea Florina Presadă.

Potrivit acesteia, o campanie trebuie să se realizeze în școli, cu implicarea Poliției, dar în special în rândul femeilor, care sunt de cele mai multe ori victimele acestor agresiuni.

”Nu ne dăm seama că printr-o remarcă, un fluierat pe stradă, acest lucru înseamnă o agresiune la adresa persoanei căreia i se adresează”, a spus Presadă.

Femei din întreaga lume au început să împărtășească experiențele traumatizante sub hashtagul #MeToo, care a început să fie folosit în urma unui mesaj publicat de actrița Alyssa Milano. Acest hashtag a fost folosit și de numeroase femei din România, dar și de bărbați care au povestit momentele de hărțuire sexuală prin care au trecut, respectiv momente pe care nu le-au povestit până acum.

Mișcarea #MeToo a luat naștere în urma unui mesaj publicat pe Twitter, după mai multe zile în care poveștile privind abuzurile producătorului Harvey Weinstein zguduiau Hollywoodul. Sub acest hashtag, oamenii și-au găsit curajul de a povesti experiențele traumatizante pe care le-au trăit.


EXCLUSIV /Preotul înjunghiat în biserică, declarații în premieră. ”M-a atacat cu o lovitură sălbatică, întunecată!”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
Știrileprotv.ro
Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cele șase zodii care încep noul an în forță. Vine cea mai bună perioadă din viața lor, noroc uriaș pentru Balanțe și Capricorni
FANATIK.RO
Cele șase zodii care încep noul an în forță. Vine cea mai bună perioadă din viața lor, noroc uriaș pentru Balanțe și Capricorni
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Șofer din România, considerat erou în Spania. Cum a scos cu TIR-ul său o mașină aflată în mijlocul puhoaielor
FANATIK.RO
Șofer din România, considerat erou în Spania. Cum a scos cu TIR-ul său o mașină aflată în mijlocul puhoaielor
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Financiarul.ro
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Un bărbat din Buzău a pierdut 72.000 de lei după ce şi-a instalat o aplicaţie pe telefon
Observatornews.ro
Un bărbat din Buzău a pierdut 72.000 de lei după ce şi-a instalat o aplicaţie pe telefon
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI