Comentează”Am fost supusă diferitelor forme de hărţuire sexuală în atâtea contexte, profesionale şi personale, și de atâtea ori, că am avut nevoie de terapie ca să înţeleg că nu era vina mea”
Florina Presadă a povestit pentru Libertatea despre momentul în care a decis să posteze pe pagina de Facebook mărturia abuzurilor la care a fost supusă, de-a lungul vieții. ”Mi-a fost teamă de reacțiile oamenilor. Și au fost câteva reacții, dar de fiecare dată dădeau vina pe victimă”, a spus ea.
Aceasta este mărturia senatoarei: ”Am fost supusă diferitelor forme de hărţuire sexuală în atâtea contexte, profesionale şi personale, și de atâtea ori, că am avut nevoie de terapie ca să înţeleg că nu era vina mea şi nici a ceea ce purtam sau spuneam, ca să pot începe să port fuste şi tocuri din nou. În adolescenţă circulam des cu troleibuzul de la mine din cartier spre centru, unde era liceul meu, şi înapoi. Şi se mai întâmpla să nu am abonament sau tichet. Într-o seară am rămas singură în autobuz cu o echipa de cinci controlori. O dată ajuns troleibuzul la capăt, şoferul a închis toate uşile şi a plecat, cred fără să ştie ce se întâmpla, iar eu am rămas cu cei cinci care au început să mă caute de buletin şi bani prin toate buzunarele, începând cu buzunarele de la haină până la buzunarele de la spate de la pantaloni”, a scris Florina Presadă, pe pagina de socializare.
Ea povestește că, altă dată a trebuit să ia un interviu unui „artist” cunoscut, lucrând în timpul liceului la Radio România Tineret.
”Acesta m-a invitat în atelierul lui într-o seară. După câteva minute, s-a apropiat de mine şi pur şi simplu m-a întins pe patul lui din atelier. După facultate, am avut diverse slujbe în diferite firme. Într-o seară, rămasă singură cu unul dintre directori într-o astfel de firmă, acesta îmi cere să vin la el în birou, să îi pun un pahar de whiskey şi să încui uşa biroului după mine, că am nişte „ciorapi mişto”. Şi tot aşa. Şi tot aşa. Am discutat lucrurile astea nu cu părinţii sau profesorii mei, de care îmi era ruşine, ci cu surorile mele, care se confruntau cu aceleaşi situaţii. Deveniseră cumva normale pentru noi. Mă tot întrebam ce anume îi face pe oamenii ăştia să creadă că îmi pot face sau spune lucrurile astea. Ce anume din ce făceam sau spuneam îi îndemna la astfel de comportamente şi cum ajungeam eu în astfel de situaţii?
Aşa că peste timp, am început să port numai pantaloni, ţinute care să ascundă faptul că aş fi într-un fel femeie, care să arate că sunt o persoană serioasă, care doreşte să îşi vadă de treaba ei. Fustele scurte au ieşit din repertoriu rapid, un obiect pe care îl consideram vinovat de ce mi se întâmplă, deşi dacă mă uit în urmă, de fiecare dată când ajunsesem în contexte de hărţuire, nici măcar nu purtam fustă sau fustă scurtă”, a spus ea.
Florina Presadă a recunoscut că a apelat la un psiholog pentru a face față acestei traume.
”Nu mi-am dat seama de comportamentul meu, de ascundere, până nu am văzut un psihoterapeut. Atunci mi-am amintit de toate. Și tot atunci mi-am amintit că îmi place să port fuste şi câteodată tocuri înalte. Că n-ar trebui să conteze ce port. Şi am reînceput să port ce îmi place. Din troleibuz am scăpat pentru că din spate a venit un altul iar şoferul s-a întors ca să mute troleul mai în faţă şi atunci am putut să îi bat în geam să mă lase să ies, cu cei 5 în cârca mea. Din acel atelier am scăpat când i-am spus artistului că înregistrez ce spune.
Iar cu directorul am rezolvat-o simplu. I-am dat paharul de whiskey, am plecat pe uşă spunându-i că mă duc la toaletă, iar a două zi i-am făcut plângere către superiori şi mi-am dat demisia. Dar hărţuirea ia multe forme şi e atât de ubicuă şi insidioasă, că începem să o acceptăm ca pe un fapt al vieţii. Pentru că multe femei nu știu încă, probabil, cu ce se confruntă, am ales ilustrarea de mai sus, cu câteva exemple personale, pentru a le spune că nu sunt singure, că pot și trebuie să vorbească despre asta, și că putem schimba, desigur, în timp, situația”, a spus ea.
”Nu ne dăm seama că o remarcă, un fluierat pe stradă înseamnă o agresiune la adresa persoanei căreia i se adresează”
Senatoarea USR afirmă că, în cazul violenței domestice, este obligatoriu să intervină imediat ordinul de restricție, prin care victima să poată sta departe de agresor.
”În România, o dată la 30 de secunde o femeie este victimp a unei agresiuni sexuale, și o dată la 4 ore, o femeie este victima unui viol. Este o statistică înfiorătoare. La nivelul anului 2015, datele oficiale arătau că 600.000 de românce au fost victime ale unei agresiuni sexuale. Acestea sunt datele oficiale. Asta înseamană că, dincolo de cazurile oficiale, raporttate la Poliție, există multe alte cazuri care nu au ajuns să fie raportate”, a mai spus senatoarea Florina Presadă.
Potrivit acesteia, o campanie trebuie să se realizeze în școli, cu implicarea Poliției, dar în special în rândul femeilor, care sunt de cele mai multe ori victimele acestor agresiuni.
”Nu ne dăm seama că printr-o remarcă, un fluierat pe stradă, acest lucru înseamnă o agresiune la adresa persoanei căreia i se adresează”, a spus Presadă.
Femei din întreaga lume au început să împărtășească experiențele traumatizante sub hashtagul #MeToo, care a început să fie folosit în urma unui mesaj publicat de actrița Alyssa Milano. Acest hashtag a fost folosit și de numeroase femei din România, dar și de bărbați care au povestit momentele de hărțuire sexuală prin care au trecut, respectiv momente pe care nu le-au povestit până acum.
Mișcarea #MeToo a luat naștere în urma unui mesaj publicat pe Twitter, după mai multe zile în care poveștile privind abuzurile producătorului Harvey Weinstein zguduiau Hollywoodul. Sub acest hashtag, oamenii și-au găsit curajul de a povesti experiențele traumatizante pe care le-au trăit.