Senatorii s-au exprimat, în plen, în favoarea ordonanţei şi a raportului comun de admitere întocmit de Comisiile reunite de apărare, administraţie, ape şi păduri, agricultură şi pentru mediu ale Senatului cu 107 voturi „pentru”, unul împotrivă şi 12 abţineri.
OUG 81/2021 se referă la aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora în intravilanul localităţilor.
Potrivit expunerii de motive, scopul principal al ordonanţei este ocrotirea unor valori esenţiale: viaţa şi integritatea corporală ale persoanei, sănătatea şi securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică şi privată a persoanelor juridice şi fizice, fără a afecta starea de conservare favorabilă a ursului brun.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a menţionat în comisii că, în ultimii cinci ani, au fost peste 4.000 de intervenţii ale jandarmilor, iar numărul situaţiilor critice sesizate privind urşii a crescut de 10 ori.
Ordonanţa urmează acum să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care e for decizional.
Dorim să salvăm vieţile omeneşti. Viaţa umană este prioritară. Intravilanul nu este habitatul natural al animalelor sălbatice. Sper ca şi Camera Deputaţilor să analizeze şi să voteze cu aceeaşi viteză această ordonanţă de urgenţă, astfel încât Parlamentul să îşi spună ultimul cuvânt asupra acestui act normativ.
Tanczos Barna, ministrul Mediului, în plenul Senatului:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro